Reclamă

Medicamentul împotriva COVID-19, în faza a doua de testare. Acestea sunt cele mai bune veşti ale zilei. Medicii au anunţat că au descoperit o nouă moleculă chimică ce poate aduce finalul virusului ucigaş.

În acest sens, o echipă de cercetători medicali din Marea Britanie și Norvegia au făcut marele anunţ. Aceştia,sunt lucrători specialişti la o firmă de medicamente, care sunt produse cu ajutorul biotehnologiei. În urma muncii neîntrerupte, echipa de medici a anunțat descoperirea unei molecule chimice care poate distruge coronavirusul.

Molecula poartă numele de bemcentinib. Aceasta este un inhibator produs în urma unor teste de laborator care au durat mai multe luni. Potrivit celor spuse de medicii de la BerGenBio, compania de biotehnologie cu 38 de specialiști, cu sediul la Bergen, Norvegia și Oxford, Anglia, avem veşti bune.  Astfel, medicamentul este în faza a doua de testare.

Richard Godfrey, CEO al BerGenBio, a declarat pentru ABC News că are mari speranțe. Potrivit celor spuse de el, acesta este de părere că medicamentul, va trata pacienții cu coronavirus. Acest medicament a fost creat în primă fază pentru tratamentul împotriva cancerului. Astfel, echipele de la Oxford și Bergen au lucrat alături de specialiștii de la Universitatea din Iowa pentru a evalua eficacitatea medicamentului. Molecula intră acum în cea de-a doua fază de testare.

Medicamentul împotriva COVID-19, în faza a doua de testare

Medicamentul Bemcentinib funcționează prin legarea la o proteină numită AXL tirozin kinaza, și împiedică să activeze procesele de autodistrugere a celulelor umane, proces care este produs în unele cazuri, de noul coronavirus.

 „Prin inhibarea AXL, medicamentul nostru va împiedica virusul să intre în celulă. Și, de asemenea, se va preveni dezactivarea răspunsului imun antiviral, care este esențial pentru organismul nostru în procesul de eliminare a infecțiilor … deci este un mecanism dublu de acțiune pe care virusul îl poate detesta. Acest lucru este foarte important”, a precizat Richard Godfrey.

În acest sens, membrul conducător al echipei de cercetători, molecula va aduce controlul şi răspunsul imunitar al corpului uman lovit de coronavirus.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro