Marian Nistor, solistul trupei Savoy, a reușit să slăbească peste 30 de kilograme. Artistul în vârstă de 78 de ani a povestit cum a reușit să scape de kilogramele în plus. Bărbatul a precizat că soția lui, Dorina Paraschiv, i-a făcut o dietă personalizată, care l-a ajutat enorm. Cum a ajuns să arate acum? 

Marian Nistor de la Savoy a slăbit cu o dietă personalizată

Interpretul de muzică ușoară a reușit să dea jos nu mai puțin de 30 de kilograme. Înainte de a ține dieta făcută chiar de partenera lui, Marian Nistor cântărea 109 kilograme. Artistul a recunoscut că soția lui a fost cea care l-a ambiționat să slăbească. Astfel, femeia are grijă ca el să consume mâncare dietetică.

„Noroc că soția m-a pus la cură de slăbire. De la 109 kg am dat jos 30 de kg. Acum am în jur de 70-80 de kg.
Arătam ca un ardei umplut cu forța. Acum arăt și eu a om! Dorina gătește dietetic. Nu mai mâncăm gras, nu mai pune ceapă prăjită la gătit, ci o fierbe.

Consumăm lapte de 1,5 grăsime… Îmi face sarmale în foi de viță, cârnați și brânză de capră. Dorina îmi face niște cârnați extraordinar de gustoși. Punea atâtea mirodenii…”, a afirmat Marian Nistor, în cadrul unui interviu.

foto: captură video

Marian Nistor și soția lui sunt căsătoriți de peste două decenii

Marian Nistor și Dorina Paraschiv au împlinit 24 de ani de la căsătorie, pe 4 octombrie 2021. Cei doi artiști sunt la fel de îndrăgostiți ca în prima zi.

„E greu să-ți găsești omul potrivit. Și dacă nu îl ai, nu faci casă bună. Unii nu știu să prețuiască ce au… Noi doi parcă ne cunoaștem de când lumea. Mergem peste tot împreună. Și în pat stăm de mână, până ne ia somnul.

Nu demult am urcat în tramvai pentru două stații. Ne țineam de mână… Și oamenii au reacționat imediat. Ne-au spus că s-au convins că ne iubim, că nu suntem falși, și că nu jucăm teatru la televizor. Oamenii sunt drăguți cu noi. Ne cer autografe în piață, noi fiind niște persoane populare. Suntem modești și naturali. Ne iubesc și foarte mulți tineri, care ne-au descoperit pe internet. Avem 500 de clipuri pe YouTube.”, a mai spus liderul trupei Savoy.