Margherita de la Clejani și-a cumpărat libertatea. Cât a plătit fiica Vioricăi pentru a scăpa de închisoare
Margherita de la Clejani poate spune că a răsărit soarele și pe strada ei. În primăvara anului 2020, vedeta a provocat un accident, după ce s-a urcat la volan sub influența substanțelor interzise. Doi ani mai târziu, fiica lui Ioniță de la Clejani a fost trimisă în judecată de către Curtea de Apel București.
În vara anului trecut, Margherita de la Clejani a stat cu sufletul la gură. Fiica Vioricăi și a lui Ioniță și-a așteptat sentința în cazul în conducerii sub influența substanțelor interzise. Marga a produs și un accident destul de grav, așa că se aștepta la ce e mai rău. Inițial, din partea judecătorilor de la Curtea de Apel București a primit o amendă de 16.000 și posibilitatea de a merge după gratii.
La scurt timp de la comunicarea pedepsei, judecătorii au majorat amenda. Astfel, Margherita de la Clejani a avut de plătit 40.000 de lei. Pentru a evita cu orice preț să ajungă în spatele gratiilor, Marga a acceptat să plătească, integral, suma stabilită de către judecători. Astfel, cu aproximativ 8.000 de euro, fiica Clejanilor și-a cumpărat libertatea, dar și liniștea.

Margherita de la Clejani este liberă
Deși a scăpat de închisoare, Margherita de la Clejani încă mai trage de consecințele accidentului. Vedeta are interzis să mai urce la volanul bolizilor din dotare pentru o perioadă de 3 ani.
Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.63 C.p. Conform art.66 alin. 1 lit. i C.p. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce vehicule pentru care este necesar permis de conducere pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate privind plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului formulat de Parchet rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziția părților și a parchetului, prin mijlocirea grefei, azi, 29.06.2022”, precizează minuta instanței, potrivit spynews.ro.





