Reclamă

Luis Gabriel este unul dintre cei mai apreciați artiști de la noi. De-a lungul timpului, acesta a bifat sute de evenimente și face senzație peste tot pe unde merge. Cel mai recent spectacol l-a susținut chiar la nunta lui Smiley, acolo udne a fost responsabil cu voia bună.

Luis Gabriel este unul dintre maneliștii care atrage succesul ca un magnet. Piesele lui ajung mereu pe cele mai bune poziții în topuri și nu este de mirare că nu duce deloc lipsă de evenimente. Artistul este chemat să cânte peste tot în țară, iar talentul lui se pare că i-a atras atenția lui Smiley.

Artistul și-a dorit ca la nunta lui toată lumea să se simtă bine. De aceea, a ținut neapărat la diversitatea muzicală. Pe scenă a urcat Damian Drăghici care i-a făcut o adevărată surpriză, dar și Luis Gabriel. Smiley trebuia să cânte și el, și-a pus căștile, dar s-a simțit atât de bine, încât a uitat să mai facă asta.

Atunci când a intrat Luis Gabriel în scenă, toți invitații s-au strâns în jurul lui. Manelistul a cântat piesele care l-au consacrat, dar a avut și o surpriză pentru Smiley. La un moment dat, artistul a cântat varianta manelizată a piesei de la Smiley, „În lipsa mea”.

Luis Gabriel s-a îmbogățit la nunta lui Smiley. Câți bani a primit doar din dedicații
Social Media

Luis Gabriel a distrat invitații lui Smiley

Pentru tot showul, faimosul manelist a fost plătit regește de către gazdele evenimentului. Însă, trebuie precizat faptul că nici la capitolul dedicații nu au stat deloc rău lucrurile. La nunta lui Smiley, invitații s-au întrecut în dedicații pentru miri și nu numai.

Așa se face că Luis Gabriel a plecat acasă cu o mică avere. Manelistul a vorbit fără perdea despre banii pe care i-a încasat, inclusiv despre cei din dedicații. Deși nu a spus exact suma, fanii și-au dat seama despre ce cifre de vorbește.

„Eu mereu ies, merg pe la cântări și ajung la tot felul de petreceri. Nu faci nicăieri bani ca în țara ta. Pe un program de 45 de minute am luat banii cât pe un Mercedes din 2018. Nu mă plâng niciodată de muncă. Îmi place să muncesc, să merg la cântări și dacă iau și bani frumoși, cu atât mai bine.”, a spus manelistul pentru Fanatik.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro