Leonardo DiCaprio, surprins alături de noua iubită. Actorul nu a mai ținut cont de pragul de 25 de ani

La cei 48 de ani ai săi, Leonardo DiCaprio continuă să fie un Don Juan. Actorul face ravagii în rândul femeilor frumoase și nu este de mirare că toate tânjesc să fie la brațul lui. Recent, DiCaprio a fost surprins în ipostaze extrem de apropiate cu unul dintre cele mai frumoase modele internaționale.
Leonardo DiCaprio este renumit în lumea mondenă ca fiind unul dintre cei mai cuceritori bărbați. Actorul din „Titanic” nu a dus niciodată lipsă de femei frumoase și este mai mult decât evident de ce le schimbă ca pe soșete.
Gurile rele de peste Ocean susțin că Leonardo este foarte pretențioas când vine vorba de partenere și are câteva reguli de la care nu se abate niciodată. Una dintre ele este cea legată de vârstă. La o scurtă privire retrospectivă, putem observa cu ușurință că actorul nu a avut nicio iubită peste 25 de ani. Însă, se pare că, de data asta, DiCaprio a fost dispus să își încalce propria regulă.

People
Leonardo DiCaprio atrage femeile ca un magnet
Weekendul trecut, în California, a avut loc unul dintre cele mai mari festivaluri din lume. Evenimentul a adunat vedete de pe întreg globul, printre care și Leonardo DiCaprio. Actorul s-a distrat de minune la Coachella, mai ales că a fost înconjurat numai de femei frumoase.
Dintre toate, apropierea de una singură a atras atenția tuturor. Actorul a fost văzut în ipostaze tandre alături de Irina Shayk. Modelul este cunoscut în lumea mondenă datorită relației pe care a avut-o cu actorul Gerard Butler.
În ciuda faptului că aceasta are 37 de ani, se pare că Leonardo nu a văzut în asta un impediment. Cei doi s-au distrat și au discutat toată seara. Fanii sunt un pic uimiți de comportamentul lui DiCaprio, mai ales că mulți știau că este într-o relație cu un alt model faimos. Și anume, cu Gigi Hadid.
Conținutul publicat pe substantial.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨