„Eu nu voi înceta vreodată să lupt pentru fiul meu. Însă nu-l voi obliga să fie alături de mine.”

Vineri seara, Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf dădeau startul unui scandal de proporții. Cei doi au ajuns chiar să se bată în plină stradă, iar apoi totul s-a mutat la Poliție. După ce impresara a făcut mai multe declarații pe marginea acestui subiect, acum și antrenorul și-a spus punctul de vedere.

Laurențiu Reghecampf a avut prima reacție după conflictul de proporții pe care l-a avut cu Anamaria Prodan. Acesta nu a făcut nicio referire la incidentul violent și a spus că se abține din a comenta. A vorbit numai despre fiul său, Bebeteo, spunând că din dragoste pentru el nu va deschide acest subiect.

Antrenorul este conștient că tot ce se întâmplă între el și Anamaria Prodan îl afectează pe cel mic. Așa că a decis să nu iasă în față și să nu dea curs și altor conflicte.

„Eu nu voi înceta vreodată să lupt pentru fiul meu. Însă nu-l voi obliga să fie alături de mine pe perioada programului pe care l-a stabilit instanța. El constituie o prioritate pentru mine și înțeleg să-l protejez. Să nu-l introduc în discuțiile dintre mine și mama lui. Cunosc la ce presiuni este supus din partea mamei și nu doresc să-l expun.

Tăcerea mea și faptul că nu ies să vorbesc public se datorează iubirii pe care i-o port lui (n.r. fiului său). Eu nu o voi jigni niciodată pe mama copilului meu. Avem un copil minor, iar el suferă teribil din cauza acestei povești. Și nu este normal să fie rănit din pricina comportamentului niciunuia dintre părinți.”, a declarat Laurențiu Reghecampf, potrivit gandul.ro.

(CITEȘTE ȘI: Anamaria Prodan, mesaj pentru fiul lui Reghe și al Corinei Caciuc. Ce i-a transmis impresara lui Liam)

Laurențiu Reghecampf, prima reacție după întreg scandalul Anamaria Prodan! Ce spune antrenorul despre bătaia din stradă
Social media

Anamaria Prodan, flutură steagul alb

După întreg scandalul și Anamaria Prodan a anunțat că nu va mai face nici un comentariu despre ce se întâmplă în viața sa privată. Cu ocazia botezului micuțului Liam, fiul antrenorului și al Corinei Caciuc, impresara a fluturat steagul alb. Aceasta i-a urat toate cele bune celui mic și a anunțat că va încheia conflictul mediatic aici.

„Noi familia Prodan îi uram celui mic Liam viața de vis ! Pentru a pune stop speculațiilor apărută in presă vă anunțam că de astăzi nimeni din familia Prodan Reghecampf nu va mai comenta absolut nici un aspect al vieții noastre! Din respect și dragoste pentru copiii familiei noi ne rezervam dreptul de a închide absolut orice comentariu. Avocații vor încerca să soluționeze totul în cel mai scurt timp. Familia noastră a construit un imperiu și așa trebuie sa închidă absolut tot.”, a spus Anamaria Prodan.

Distribuie

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.