Reclamă
Reclamă

Președintele american Joe Biden a declarat că nu îl va grația pe fiul său Hunter, în cazul în care va fi condamnat pentru posesie ilegală de arme de foc.

Joe Biden a fost întrebat în cadrul unui interviu pentru postul american ABC News dacă va accepta decizia judecătorilor în procesul fiului său, Hunter. „Da”, a răspuns Joe Biden. Același răspuns, „Da”, l-a dat și când reporterul l-a întrebat dacă exclude posibilitatea să-și grațieze fiul în cazul în care va fi condamnat.

Hunter Biden, singurul fiu supraviețuitor al președintelui Joe Biden, este judecat în Delaware pentru trei infracțiuni legate de eforturile sale de a obține o armă de foc în 2018, în timp ce ar fi fost dependent de droguri.

Reclamă

Este un proces istoric, deoarece niciun fiu al unui președinte în exercițiu nu s-a mai confruntat cu un proces penal până acum. Hunter Biden a pledat nevinovat în octombrie anul trecut, după ce a fost pus sub acuzare de avocatul special David Weiss.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro