Preotul Visarion Alexa a agresat o femeie de 37 de ani, în timp ce o spovedea. Părintele a fost pus sub control judiciar timp de 60 de zile, în urma deciziei judecătorilor. Mai mult, acesta a recunoscut ceea ce a făcut.  

La un moment dat, Visarion Alexa l-a invitat pe Dan Negru la podcastul său. Vedeta de televiziune a refuzat invitația preotului, fiindcă acestuia nu îi face plăcere, în general, să meargă la noile emisiuni apărute în pandemie pe YouTube. 

Citește și: Arhiepiscopia Bucureștilor, reacție în cazul preotului Vasile Alexa. Decizia luată de clerici

Dan Negru: Frauda, abuzul, păcatul sunt ale fiecăruia în parte

Totuși, Dan Negru a comentat pe pagina lui de Facebook, acolo unde este cel mai activ, cele întâmplate cu preotul Alexa.  

„Frauda, abuzul, păcatul sunt ale fiecăruia în parte. Sunt pe CNP-ul din buletin. Dar noi ne pricepem cel mai bine să le generalizăm. Politicienii sunt hoți și doctorii șpăgari. Monarhia nu era bună că l-am avut pe Carol al II-lea, fotbaliștii sunt proști și cântărețele ușuratice. Mereu am generalizat. Degeaba l-am avut pe Ferdinard că noi am văzut doar erorile lui Carol II-lea, degeaba Dinu, Lucescu sau Gică Popescu sunt parteneri excelenți de dialog, noi am văzut doar blocnotesu’ lui Claudiu Răducanu”, spune Dan Negru.

Dan Negru: Să își după păcatele și greșelile fiecare pe CNP propriu

Prezentatorul mai spune că nimeni nu generalizează mai bine ca românii. De asemenea, vedeta spune că poate greșesc și bisericile atunci când pun în cârca oamenilor mai mult decât pot duce.  

Incredibil! Ce i-a răspuns Dan Negru preotului Visarion Alexa când l-a invitat la podcast-ul său
Dexologia

„Eu n-am uitat însă niciodată că-n fruntea bisericii ortodoxe nu e patriarhul Daniel și nici în fruntea catolicilor nu e Papa de la Roma. E un tânăr de vreo 30 de ani care mi-a spus că-mi va da odihnă atunci când voi fi împovărat.  E singurul pe care-L cred. Ceilalți să-și ducă păcatele și greșelile fiecare pe CNP propriu!”, a încheiat Dan Negru postarea.

După ce preotul Visarion Alexa a fost acuzat de o enoriașă că a agresat-o sexual, au mai apărut și alte femei care nu au avut cuvinte de laudă la adresa preotului. Preotul a recunoscut totul în fața procurorilor, dar și în fața Bisericii. 

Visarion Alexa și-a recunoscut faptele

Conform jurisdicției canonice a bisericii, comportamentele care nu au legătură cu conduita preoțească sunt sancționate. După ce au apărut stenogramele care redau exact dialogul dintre preotul Alexa și femeia care îl acuză de agresiune sexuală, cazul a luat și mai mare amploare. 

Părintele Visarion Alexa a trebuit să dea socoteală și în fața clericilor bisericii ortodoxe. Acesta a recunoscut inclusiv în fața mai marilor bisericii că a călcat strâmb. 

În primă fază, părintele Alexa a fost oprit de la slujire, ceea ce înseamnă că nu mai poate oficia sfinte slujbe. De altfel, acestuia i-a fost retrasă titulatura de paroh. Acesta nu mai poate semna documente ce țin de parohia din cartierul Militari pe care o avea în păstorire. 

De altfel, ori de câte ori îi este solicitat, părintele Alexa trebuie să  informeze eparhia de care aparține, în acest caz, Arhiepiscopia Bucureștilor cu privire la situația anchetei.