Controversatul caz al preotului Vasile Alexa este departe de a ajunge la un final, deși acesta și-a recunoscut faptele

Scandalul care îl are în prim plan pe părintele Visarion Alexa a uimit întreaga opinie publică. După prima acuzație de natură sexuală a acestuia au apărut și alte așa zise victime care arată cu degetul asupra preotului. Situația a evoluat într-o direcție total neașteptată în ultimele zile. De altfel, preotul și-a recunoscut faptele în fața procurorilor.

A dat cu subsemnatul și în fața clericilor bisericii

Conform jurisdicției canonice a bisericii, comportamentele care nu au legătură cu conduita preoțească sunt sancționate. După ce au apărut stenogramele care redau exact dialogul dintre preotul Alexa și femeia care îl acuză de agresiune sexuală, cazul a luat și mai mare amploare.

Părintele Visarion Alexa a trebuit să dea socoteală și în fața clericilor bisericii ortodoxe. Acesta a recunoscut inclusiv în fața mai marilor bisericii că a călcat strâmb.

În primă fază, părintele Alexa a fost oprit de la slujire, ceea ce înseamnă că nu mai poate oficia sfinte slujbe. De altfel, acestuia i-a fost retrasă titulatura de paroh. Acesta nu mai poate semna documente ce țin de parohia din cartierul Militari pe care o avea în păstorire.

De altfel, ori de câte ori îi este solicitat, părintele Alexa trebuie să  informeze eparhia de care aparține, în acest caz, Arhiepiscopia Bucureștilor cu privire la situația anchetei.

Reprezentanții Bisericii Ortodoxe susțin că instituția este de partea persoanei vulnerabile în acest caz. Totodată însă, pocăința sau părerea de rău este una dintre accepțiunile bisericii.

Poziţia Bisericii, poziţia creştină, este totdeauna, în mod natural şi subînţeles, favorabilă celui vulnerabil şi oricărei persoane care ajunge să fie victima unui abuz de orice fel. Biserica este, în acelaşi timp, şi spaţiul moralmente terapeutic de îndreptare şi vindecare prin pocăinţă sinceră a absolut oricui. Dumnezeu să-i întărească şi să-i mângâie sufleteşte pe toţi cei afectaţi de această situaţie adânc tulburătoare!”, a explicat Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al BOR.

Plasat sub control judiciar

Părintele Visarion Alexa a fost deocamdată plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. De altfel,  acesta nu are voie să comunice cu victima care l-a acuzat de agresiune sexuală. Reamintim că femeia susține că faptele s-au petrecut în timpul spovedaniei.

Distribuie

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.