Reclamă

Florin Ristei s-a maturizat la propriu, dar și la figurat, pe scenă. Încă de mic, alături de trupa „Amicii”, Florin a cucerit sute de mii de fani și s-a îndrăgostit iremediabil de muzică. Deși a dispărut o perioadă din peisajul monden, „X Factor” a fost momentul lui de restart.

Florin Ristei este un împătimit al momentelor live, iar vocea lui nu are cum să nu fie apreciată. Artistul și-a format un stil înconfundabil și atât el, cât și trupa lui sunt fruntași când vine vorba de spectacole. Chiar dacă are potențial mare, inițial, Florin nu a fost deloc încântat să meargă la un concurs de talente.

La noi în țară, astfel de competiții sunt o rampă de lansare pentru multe voci bune. În ultima perioadă, show-urile de talente au fost destul de boicotate. Publicul a invocat de multe ori faptul că un caz social câștigă în detrimentul unui talent pur. Florin Ristei a lămurit acest aspect și a explicat, cum stau, de fapt, lucrurile.

Florin Ristei, primul câștigător în ipostază de jurat

Prezentatorul de la „Neatza cu Răzvan și Dani” consideră că o voce bună nu este suficientă pentru a câștiga un astfel de show sau pentru a te numi artist. Trebuie să ai un pachet complet, de la atitudine, stil până la interacțiunea cu publicul. Florin a mai spus că, înainte de a fi despre concurenți, este despre formatul TV care se prezintă în fața publicului.

„Mi-a fost bine cu „X Factor”, dar poți să câștigi și dup-aia nu te mai știe nimeni dacă nu faci nimic. N-a fost drive-ul meu să mă duc la „X Factor”, eu sunt împotriva concursurilor. Cel puțin, la noi în țară. Că ala nu e un concurs, e un show TV. Să-nțeleagă lumea. „X Factor”, „Vocea României”, „Românii au talent” nu e un concurs”.

De asemenea, Florin Ristei a subliniat faptul că nu este greu să câștigi un astfel de show, ci mult mai greu este să te menții după aceea. Mulți dintre cei care au participat la concursuri s-au plafonat după câștigarea lor, poate fără să își dea seama.

„Lumea zice <<mă duc ca la olimpiadă, cel mai bun câștigă>>. Nu, nu, nu cel mai bun câștigă. Câștigă cel care aduce cel mai mare plus show-ului, că e un show. Pe mine m-au tot sunat de la „Vocea României” în 2011, 2012, 2013, eu le-am zis că nu vreau. Nu e numai despre cântat”.

Ești vedetă până se termină concursul, pe 25 decembrie. Pe 1 ianuarie nu mai știe nimeni cine a câștigat „X Factor”. Apari o dată la observator, o dată la „Neatza cu Răzvan și Dani” și dup-aia, dacă nu faci nimic, la revedere”, a declarat Florin Ristei în podcastul „Vin de-o poveste”.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro