Filmul „Anul nou care n-a fost”, regizat, scris și produs de Bogdan Mureșanu, a obținut Premiul FIPRESCI la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, Biennale Cinema. Distincția este oferită de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film, recunoscând meritele notabile ale acestei producții.
De asemenea, filmul a fost laureat cu Premiul Bisato d’Oro al criticilor independenți pentru cel mai bun scenariu. „Dintre filmele eligibile – lungmetraje de debut din secțiunile Orizzonti și Settimana Internazionale della Critica – am ales să premiem un film care se evidențiază prin regia ambițioasă și remarcabilă. Cele șase povești distincte, aparent independente inițial, se interconectează gradual într-un rar echilibru al firelor narative”, a precizat juriul.
„Anul nou care n-a fost/ The New Year that Never Came” marchează primul lungmetraj de ficțiune scris și regizat de Bogdan Mureșanu și este descris ca o tragicomedie. Acțiunea se desfășoară pe parcursul unei singure zile, înaintea Revoluției din 1989. În acest context, personajele caută sens, normalitate, siguranță, iubire și libertate într-o lume dominată de frică.
Din distribuția filmului fac parte actori renumiți precum Adrian Văncică, Iulian Postelnicu, Emilia Dobrin, Mihai Călin, Nicoleta Hâncu, Andrei Miercure, Manuela Hărăbor, Ioana Flora și Ada Galeș. „Apreciem acest film pentru viziunea sa politică atentă, povestirea sofisticată și antrenantă, echilibrul artistic al tonurilor și castingul excepțional”, a detaliat juriul.
„Anul nou care n-a fost”, în regia lui Bogdan Mureșanu, va putea fi urmărit în cinematografele românești începând cu data de 24 septembrie.