Reclamă

De câteva luni bune, fiica cea mică a lui Adrian Minune este îndrăgostită până peste cap. Cei doi îndrăgostiți formează un cuplu de câteva luni și au fost de curând la mare.

Mezina familiei Minune a așteptat ceva vreme ca să își pună tatăl la curent cu noua ei relație. A trecut timp, dar nemaiputând să țină secretul, i-a dat marea veste. Inițial tânăra s-a temut de reacția pe care ar fi putut să o aibă manelistul.

Timidă, însă asumata, Adriana i-a spus tatălui săi adevărul. A așteptat momentul oportun, apoi i-a divulgat secretul pe care l-a ținut bine ascuns atâta timp.

„Mi-au trebuit două, trei, cinci, 30 de zile să-l anunț, pentru că l-am prins foarte greu. Să nu fie obosit, să nu fie stresat. A venit și pandemia. Foarte greu! Până la urmă l-am prins și i-am zis: «Tată, nu mai am 12 ani. Trebuie să-ți spun ceva, un secret. Stai liniștit, nu am spart vreo bancă, nu am făcut nimic. Vreau să-ți spun că este vorba de un băiat»”, a spus Adriana Simionescu în cadrul unei emisiuni.

Fiica cea mică a lui Adrian Minune s-a îndrăgostit! Cum a reacționat manelistul

Adrian Minune este prieten cu iubitul fiicei sale

Spre bucuria și mirarea fetei, tatăl acesteia a reacționat pozitiv la cele auzite. A fost încântat și a cerut o fotografie cu noul ei iubit. Acum manelistul se înțelege foarte bine cu băiatul de care este îndrăgostită fiica lui, lucru care nu poate decât să o bucure pe fată.

„«A, păi de ce nu zici așa tată? M-ai speriat!» Mi-a cerut o poză cu el, i-am spus cum îl cheamă și ce să vezi, acum sunt cei mai buni prieteni”, a mai spus fata lui Adrian Minune.

Karmen Minune, cealaltă fiică a lui Adrian Minune, a petrecut și ea un weekend de vis la mare. Aceasta s-a distrat împreună cu soțul ei și câtiva prieteni buni.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro