De mai bine de 6 luni, Leo de la Strehaia se află în spatele gratiilor. “Primul țiganilor” a fost condamnat la doi ani și 6 luni de închisoare. Dana Criminala, soția cu care acesta se afla în divorț în momentul în care a aflat că o să fie încarcerat. Bruneta a făcut mărturisiri uluitoare, în exclusivitate, pentru Substanțial.ro. 

În luna septembrie a anului trecut, atunci când a primit sentința definitivă de doi ani și 6 luni de pedeapsă cu închisoarea, Leo de la Strehaia se afla în plin proces de divorț cu Dana Criminala. Imediat după ce a aflat că soțul ei va merge la închisoare, bruneta a luat o decizie surprinzătoare. 

1. „Am renunțat, n-am vrut să-i fac și mai rău”

După cum ea a declarat, Dana Criminala nu și-a dorit să-i afecteze și mai tare starea de sănătate a controversatului bărbat și a decis să renunțe la procesul de divorț. 

“Noi ne aflăm în plin proces de divorț când a primit decizia. Acțiunea eu am deschis-o, doar că știind că suferă n-am vrut să-i fac mai mult rău. Am renunțat la procesul de divorț. Am zis că în astfel de momente trebuie să-l susțin. Aceasta e motivul pentru care noi n-am mai divorțat”, a declarat Dana Criminala, în exclusivitate pentru Substanțial.ro.

2. Dana Criminala a mers la vorbitor

Mai mult decât atât, bruneta a mers să-l viziteze pe Leo destul de des pe Leo, în perioada în care acesta se afla încarcerat la Penitenciarul din Drobeta Turnu Severin. 

“M-am dus la el, l-am vizitat, e normal. Nu i-am dus pachet pentru că de acest lucru se ocupă familia lui. Vorbim la telefon destul de des. Uneori chiar și de trei ori pe zi. E o procedură extrem de strictă și cu vizitele, dar și cu telefoanele. La vizite, el trebuie să pună pe listă cine vrea să vină și apoi așteaptă aprobare. La telefon are acces doar la câteva numere, iar cu pachetul cred că are dreptul odată pe lună. Se plictisește, asta mi-a zis, pentru ca în fiecare zi are același program. El speră că o să își micșoreze pedeapsa. Asta mi-a zis”, a mai spus Dana Criminala.

3. Condamnat pentru contrabandă cu benzină

 Leo de la Strehaia a fost trimis în judecată în 2017, pentru contrabandă cu benzină. Prejudiciul produs ar fi fost de 3 milioane de euro.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au admis apelurile declarate de Ion-Stelică Mihai (Leo de la Strehaia), Marian Mihai (mama acestuia), Ioan Mihai, Gheorghe Gheorghe şi Ionuţ Dumitra împotriva unei sentinţe a Tribunalului Bucureşti, din 27 iulie.

Ion-Stelică Mihai a fost condamnat la doi ani şi 6 luni închisoare cu executare, fiind acuzat de tentativă la stabilirea cu rea credinţă de către contribuabil al impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat.

Maria Mihai, Ionuț Dumitra și Ioan Mihai au fost condamnați la câte doi ani închisoare cu executare, pentru complicitate la tentativă la fapta săvârșită de Ion-Stelică Mihai. Cel din urmă este deja deţinut pentru executarea unei pedepse în alt dosar.

Pentru aceeași faptă, Gheorghe Gheorghe a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare cu executare.