În această după-amiază, în cursul orei 17:00, paparazzi substantial.ro l-au surprins pe Dan Negru, prezentatorul emisiunii „Jocul cuvintelor” în compania unei doamne misterioase. Cei doi se aflau la un restaurant de fițe din Capitală, local situat pe malul Dâmboviței.

Nu cunoaștem identitatea doamnei și nici ce au discutat cei doi, însă cert este un lucru: Dan Negru și doamna cu care se afla la cafea au discutat minute în șir. În tot acest timp au servit o cafea, iar conversația pare a fi fost una relaxantă, întrucât, atât Dan, cât și cea cu care se afla la masă, zâmbeau.

Dan Negru și-a petrecut Vinerea Mare în compania unei doamne

Sursa: Social media

 

Dan Negru este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați prezentatori de televiziune de la noi din țară. Timp de 22 de ani acesta a prezentat mai multe formate de emisiuni la postul de televiziune Antena 1. Cel supranumit „regele audiențelor”, datorită cifrelor record pe care reușea să le înregistreze de fiecare dată la revelioanele pe care le prezenta, a anunțat la începutul acestui an că „trece” la concurență. Mutarea sa de la Antena 1 la Kanal D i-a luat pe foarte mulți prin surprindere.
În prezent acesta este amfitrionul emisiunii „Jocul cuvintelor”, show difuzat pe Kanal D în fiecare seară de luni până vineri începând cu orele 22:30. În cadrul acestei emisiuni, cei cinci concurenți din fiecare ediție trebuie să ghicească 14 cuvinte în 4 minute. Acest lucru se întâmplă pe baza unei definiții, dar și pe ajutorul venit din partea lui Dan Negru. La finalul ediției, concurentul care a reușit să câștige cei mai mulți bani va pleca acasă cu suma de bani pe care a câștigat-o.
Prima ediție a emisiunii a avut loc, miercurea aceasta, 20 aprilie. Cifrele de audiență au poziționat emisiunea lui Dan Negru pe locurile doi și trei în topul preferințelor telespectatorilor.
„Noi suntem la Jocul Cuvintelor. E cu emoție, cu concurenți interesanți, e cu altfel de concurenți, cu altfel de oameni. Cu altfel de oameni decât e obișnuită televiziunea. Am avut aici un inginer în aviație, doctoranzi. E un show pentru toată lumea, e un show pentru familie, despre cuvinte și cu bani mulți. Sper să vă placă. Oamenii care vin aici nu au mai fost la televizor, sunt spre deloc quiz-uri în România. (…) Oamenii ăstia nu au prea venit al televizor până acum, sunt emoții la puterea 1000. Oamenii sunt fantastici. Oamenii merită toate aplauzele noastre.” a declarat Dan Negru în cadrul emisiunii „Teo Show”.