Anul acesta a fost unul foarte încărcat pentru Theo Rose, din toate punctele de vedere.

Artista a avut proiecte pe bandă rulantă și abia a mai făcut față programul încărcat. Una dintre cele mai mari realizări ale vedetei a fost serialul „Clanul”, proiectul căruia i-a pus deja punct.

CITEȘET ȘI Theo Rose a vorbit despre relația cu Anghel Damian. Cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de câteva luni

Nu mai este niciun secret faptul că Theo Rose este extrem de talentată. Nu este proiect în care să se implice și să nu facă performanță, iar anul acesta a demonstrat asta din plin. Vedeta a avut concerte după concerte, dar nici proiectele TV nu au lipsit din agenda ei.

Șatena a bătut palma cu cei de la PRO TV pentru „Vocea României”, dar și pentru serialul „Clanul”. Poate că nu mulți dintre fanii ei știu, dar Theo Rose a avut o tentativă de a studia actoria. Deși se simțea mai mult decât pregătită pentru asta, vedeta nu a putut ajunge la admitere. Totuși, șansa ei de a intra în pielea unui personaj a apărut mult mai târziu.

Emoții uriașe pentru Theo Rose. Artista a terminat filmările pentru serialul „Clanul”
Social media

Theo Rose a interpretat-o excepțional pe Vera

Mai exact, anul acesta, Theo Rose a mers la audițiile pentru Vera, unul dintre personajele cheie din serialul „Clanul”. Artista a fost o surpriză plăcută pentru toată lumea și a întrecut toate așteptările. Anghel Damian, iubitul vedetei, a crezut în talentul artistei de la început și nu s-a înșelat.

Acum, după mai bine de patru luni, personajul lui Theo Rose și-a încheiat parcursul în serial. Artista a ajuns la finalul filmărilor și a fost aplaudată de către întreaga echipă. Vedeta s-a emoționat destul de tare și abia s-a abținut să nu verse o lacrimă.

Cei care au urmărit serialul, știu că este o adaptare a versiunii turcești. Tocmai de aceea, fanii înfocați „Clanul” cred că va mai urma și sezonul doi. Ba mai mult, speră ca echipa de producție să nu schimbe distribuția.

@cuminelamunca Spam cu aplauze in comentarii pentru @Theo Rose ❤️ #fy #clanul #fyp ♬ Sangele Frate Nu Te Face – Theo Rose & Ian