Marți, 10 mai, magistrații bulgari vor decide dacă o vor extrăda sau nu pe Elena Udrea, pentru a-și ispăși pedeapsa de 6 ani de închisoare primită în dosarul Gala Bute. Ce a declarat fostul ministru al Turismului în fața judecătorilor? 

Elena Udrea așteaptă cu nerăbdare să afle ce verdict vor da judecătorii din Bulgaria la decizia de extrădare în România. Magistrații de la Curtea de Apel din Sofia au admis să rezolve recursul  fostului ministrul al Dezvoltării şi Turismului în data de 10 mai.

Va fi sau nu extrădată Elena Udrea în România?

În fața judecătorilor, fosta blondă de la Cotroceni a dezvăluit că se teme pentru viața sa dacă va fi adusă înapoi în România. Elena Udrea a precizat că este victima sistemului politic și chiar a fost amenințată cu moartea. Acum, ea speră că magistrații vor lua o decizie în favoarea ei.

„Sper că judecătorii vor auzi în ce situație mă aflu și vor lua o decizie curajoasă”, a spus fostul ministru în fața instanței din Bulgaria.

În plus, avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, a specificat că mai există o cale extraordinară de atac, care ar putea-o scăpa de închisoare pe clienta sa.  Conform Capital.ro, avocații ar putea face un recurs în casaţie, care are termenul stabilit pe 16 mai, în România, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Fosta blondă de la Cotroceni va fi adusă în țară de Ministerul de Interne de la Bucureşti

În urmă cu mai bine de o lună, Elena Udrea a fost prinsă de poliţia de frontieră bulgară, în timp ce încerca să treacă în Grecia prin punctul de trecere a frontierei Kulata. În dimineața zilei de 7 aprilie, ea fusese dată în urmărire internaţională după ce ÎCCJ a condamnat-o la șase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”. Atunci când a trecut prin Vama Giurgiu pe numele ei nu era impuse restricţii de circulaţie.

Dacă judecătorii din Bulgaria vor decide să o extrădeze în România, de aducerea Elenei Udrea în țară se va ocupa Ministerul de Interne de la Bucureşti.

„Procedura este una cunoscută, internaţională. În momentul în care această decizie de astăzi rămâne definitivă, ea putând fi atacată cu recurs în cinci zile, Centrul internaţional de cooperare poliţienească va demara procedurile internaţionale în astfel de situaţii şi va proceda la aducerea în ţară a doamnei Udrea. Cum se va întâmpla acest lucru vor decide poliţiştii.

Având în vedere distanţa foarte mică între Sofia şi Bucureşti vorbim despre posiblitatea de a fi transferată în România pe cale terestră”, a afirmat ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, notează România TV.