Săptămâna trecută, Elena Udrea a fost condamnată la şase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute.

Fostul politician a plecat din România cu câteva ore înainte ca Înalta Curțe de Casație și Justiție să dea decizia definitivă. Ulterior, ea a fost prinsă în Bulgaria, în apropiere de granița cu Grecia. 

Elena Udrea rămâne în arest în Bulgaria

UPDATE: Joi, 14 aprilie, instanța din Bulgaria a decis ca Elena Udrea să rămână în continuare în arest preventiv în Sofia, până când se va decide dacă va fi extrădată sau nu în țară. Mai mult de atât, magistrații bulgari au respins și actele medicale depuse la instanță de avocații Elenei Udrea. Instanța a decis că actele prezentate la dosar nu ar indica faptul că arestarea îi va accentua și mai mult problemele medicale.

În prezent, Elena Udrea se află în arest la bulgari, iar miercuri, 13 aprilie, a fost audiată în fața magistraților. Fosta blondă de la Cotroceni a oferit câteva detalii halucinante la tribunalul Blagoevgrad, acolo unde a fost însoțită de avocații ei bulgari.

foto: Antena 3

Ce a declarat fostul ministru al Turismului în fața instanței

Elena Udrea a depus la dosar 4 acte medicale prin care susținea că îi este teamă de amenințările cu moartea primite în Români, dar și de condițiile oribile din închisorile de la noi.

Surprinzător este faptul că Udrea a declarat că cererea de azil politic formulată în Bulgaria datează încă din 2018. În acest mod, fostul politician a încercat să-i convingă pe magistrați să nu ajungă înapoi în România. Ea a mai precizat că vrea azil politic în Grecia.

„Vă mulțumesc pentru ocazia de a spune ceva personal. Nu știu dacă voi repeta ceva din ce au spus avocații pentru că nu am înțeles în totalitate ce au spus! Aș vrea să spun în primul rând că plec de la convingerea că de data aceasta am parte de un proces real, nu procesele care mi s-au întâmplat în România.

Am convingerea că stau în fața unor judecători care au venit să asculte situația în care mă aflu, să analizeze din perspectiva legii probele pe care le-am depus și să ia o decizie corecta, legală și curajoasa în același timp, pentru că înțeleg, cazul meu în fața tribunalul de aici nu este ușor, măcar din perspectiva presiunii mediatice care există, dar asta arată și la ce presiuni sunt supusă în România dacă aici în Bulgaria există atât de mult interes pentru situația mea”, a spus Elena Udrea în fața autorităților bulgare.