Reclamă

Toată lumea știe că o competiție precum „Survivor” nu este deloc ușor de dus la capăt. Asta au experimentat pe propria piele concurenții de până acum. Atât „Faimoșii”, cât și „Războinicii” au luptat cu toate armele pentru a pune mâna pe marele premiu, dar probele au scos la iveală caractere la care nu se așteptau. Despre asta, a vorbit, recent, Elena Marin.

Elena Marin a fost una dintre concurentele sezonului trecut de „Survivor”. Dansatoarea a demonstrat că nimic nu îi poate sta în cale și că este o luptătoare. Elenei nu i-a fost niciodată frică de provocări, ba, mai mult, a luptat cot la cot cu băieții. În astfel de reality show-uri, prieteniile sunt destul de greu de stabilit. De aceea, cel mai mult se vorbește despre competitivitate și despre adversari de temut.

Cei care au urmărit sezonul trecut de „Survivor” știu că Elena Marin nu s-a ferit nicio secundă să îi apostrofeze pe cei care au greșit. Cum la PRO TV a început un nou sezon al competiției din dominicană, Elena a fost invitata lui Cătălin Măruță. Prezentatorul nu s-a putut abține să nu îi adreseze și întrebări legate de colegii ei.

Asumată ca de obiecei, Elena Marin a refuzat să mănânce picant și l-a caracterizat simplu, în trei cuvinte pe Zanni.

„Alunecos, dual și omul interesului.”, a spus Elena în emisiunea lui Măruță.

Zanni are propria emisiune

Zanni face în continuare parte din proiectul de la PRO TV. De data asta, nu mai este pe terenul de luptă, ci este în spatele producției. Deși cei de la PRO TV au mizat pe popularitatea acestuia, se pare că publicul nu rezonează cu el. Cei de acasă sunt foarte nemulțumiți de comportamentul lui ca și prezentator.

Zanni a primit, pe pagina oficială a emisiunii, multe comentarii în care telespectatorii îl pun la zid din cauza limbajului. Mai mult, unii dintre ei nu au uitat conduita lui din emisiune. Tocmai de asta, nu li se pare persoana potrivită pentru acest format.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro