Banca Națională a României anunță în jurul orei 13:00 cursul valutar pentru ziua în curs. Până atunci, cursul va fi…
Știri din categoria: Economic
Categoria Economic pune la dispoziția cititorilor săi toate noutățile în ceea ce privește bugetul și banii. Aici întâlnim știri despre asigurări, taxe, curs valutar, etc. Substantial.ro vă ține la curent cu tot ce apare pe domeniul economiei din România. Această categorie va găzdui informații despre tranzacții, investiții sau fonduri europene. De asemenea vor fi întâlnite noutățile despre salarii, dăbânzi sau imobiliare. Sectorul economic este unul vast, așa că cititorii de financiar nu vor duce lipsă de subiecte interesante.
Analistul financiar Adrian Negrescu spune că pericolul unei crize economice uriașe nu a trecut. În continuare, anul 2022 reprezintă un…
Social-democratul Daniel Zamfir a anunțat, astăzi, că pensiile din România vor scădea. El ocupă funcția de președinte al Comisie Economice…
Negocierile de pace ale Ucrainei cu Rusia au ajuns la runda a patra, însă nici până în prezent, președinții celor…
Violeta Alexandru a anunțat că pensiilor românilor puteau fi majorate cu cel puțin 15% întrucât procentul din PNRR permite așa ceva. „În procentul din PNRR…
Cei care stau la bloc trebuie să fie foarte atenți. Acest lucru, deoarece furnizorii de utilități au din nou posibilitatea…
De exemplu, o femeie care se angajează ca menajeră în sectorul 4 al Capitalei primește un salariu de 1.400 de…
Începe Al Treilea Război Mondial? Această întrebare este pe buzele tuturor, așa că cele mai multe țări încep să își…
Conform ministrului, instituția pe care o conduce își respectă obligațiile pe care și le-a asumat în Planul Național de Redresare…
Casa Națională de Pensii Publice a anunțat care sunt motivele în care plata pensiei în sistemul public poate fi suspendată.…
De la începuturile pandemiei provocate de SARS-CoV-2, familiile din România au înregistrat o scădere drastică a nivelului de trai. Acestea…
Bătaia de joc adusă la adresa angajaților români. Bonurile de masă urmează să crească în luna aprilie, însă doar cu…