Dorian Popa a avut un an încărcat, din toate punctele de vedere.

Vloggerul a fost ocupat cu proiecte în online, concerte și, cel mai important, cu Hâtz Residence. Căsuțele sunt gata de ceva vreme și își așteaptă cumpărătorii, așa că fanii sunt curioși dacă artistul are planuri de extindere.

Dorian Popa a pășit într-un domeniu pe care nu-l cunoștea deloc, dar pe care a ajuns să-l domine. „Foamea vine mâncând”, iar în cazul lui, pasiunea pentru imobiliare a venit construind. Totul a început din dorința de a pune și altora la dispoziție case premium precum a sa, iar luni bune mai târziu, chiar a reușit asta. Acum, că Hâtz Residence este gata, se mai pune o singură întrebare. Și anume, va mai ridica Dorian un alt cartier?

Ei bine, transparent și sincer ca de obicei, răspunsul a venit chiar din partea lui. Artistul a vorbit mereu deschis cu fanii și, de data asta, le-a spus fără ocolișuri ce planuri are. Se pare că acesta nu va renunța la ideea de a se extinde, doar că, în concepția sa, acum nu este deloc momentul potrivit pentru asta.

Dorian Popa, mai sincer ca niciodată. Va mai ridica sau nu „domnul Hâtz” alte case?!
social media

Dorian Popa este de neoprit

Dorian Popa este în plin proces de vânzare cu casele din Hâtz Residence, așa că este focusat mai mult pe asta. În plus, atunci când a început construcția cartierului rezidențial și-a făcut o promisiune. Și anume, aceea că nu va construi alte case până când nu va vinde măcar 70% din cele existente. Și se pare că se ține de cuvânt.

Planul imobiliar al vloggerului este mult mai extins. În urmă cu câteva luni, acesta le vorbea fanilor despre un alt teren pe care l-a achiziționat în vecinătatea sa. Scopul, așa cum era de așteptat, a fost acela de a se extinde cu Hâtz Residence și de a crea și mai multe locuințe.

„Da, îmi doresc din tot sufletul să ami construiesc. Nu, nu încep, încă, construcția altor case pentru că din punct de vedere business nu ar fi o alegere smart. În momentul în care am vândut-o pe a patra sau a cincea casă, atunci voi da drumul la construcția altora.

Momentan, piața imobiliară este blocată. Cu siguranță, prețurile nu vor scădea, nu este vorba despre prețul materialelor. Este păcat să construiești dacă n-ai cui vinde.”