Un cunoscut jurnalist a pierdut lupta cu viaţa! Toată presa din România este acum în doliu. Încă un cunoscut şi îndrăgit jurnalist a plecat dintre cei vii. Acesta a murit, răpus de o boală neiertătoare. Din păcate, colegii săi au aflat abia acum, deoarece bărbatul era deja plecat de pe teritoriul ţării.
Lumea presei care a avut ocazia să îl cunoască este în stare de şoc. Nimeni nu se aştepta la un astfel de sfârşit al jurnalistului. Se pare că foștii săi colegi sunt cei care au reuşit să dea vestea tragic de tristă pentru toată lumea.
Doliu în România. Un cunoscut jurnalist a pierdut lupta cu viaţa
Este vorba despre jurnalistul Radu Eugeniu Stan. Acesta a plecat dintre cei vii. El a murit în urma unei boli cumplite, iar vestea a fost dată chiar de către colegii săi.
„Aflu cu tristete ca s-a prapadit si Radu Eugeniu Stan , gazetarul interviurilor superbe din Opinia Studenteasca. S-a dus Dupa Florin Zamfirescu si Sorin Avram . Vor face o gazeta mai buna acolo , intre ingeri…” a fost mesajul postat de Cristi Corobana, pe pagina sa de Facebook.
Jurnalistul suferea de o boală cumplită. Acesta a luptat mult cu boala, însă în zadar. Aceasta a fost mult prea agresivă.
„Prieteni, am o veste tristă: Radu Eugeniu Stan nu mai este. S-a stins alaltăieri seara, pe 23 mai, la Budapesta. A avut o boală care a evoluat foarte agresiv, într-un timp scurt.
După cum vă dați seama, Monica trece printr-o perioadă foarte grea, vă rog să o menajați pe cât se poate. Atât cât știu, vă spun eu. Dealtfel, am fost sfătuit să las să mai treacă un timp până să vă spun, pentru Monica, însă altcineva a făcut deja anunțul, în alte cercuri.
Nu mai am la îndemână nicio poză cu el, dar sunt sigur că vi-l amintiți. Să știți că nu s-a schimbat prea mult până de curând.
Dumnezeu să-l ierte și să-l mântuiască!” a scris și Marius Hergheligiu, un coleg al jurnalistului, pe contul său de Facebook.
Radu Eugeniu Stan a scris articole de răsunet şi la Observator Cultural. De altfel, el a fost îndrăgit de lumea presei datorită atitudinii pe care o avea. Acum, România a pierdut încă un jurnalist de calitate. Dumnezeu să îl ierte!