Doliu în lumea filmului. A murit o actriță îndrăgită de toată lumea

Lea Massari, una dintre figurile emblematice ale cinematografiei europene din anii ’60 și ’70, a murit la vârsta de 91 de ani. Moartea actriței a fost confirmată oficial miercuri, de secretarul de stat pentru cultură al Italiei, Lucia Borgonzoni, care a transmis:

„o actriță cu un magnetism irezistibil și un talent fulminant”

Potrivit publicației Il Messaggero, decesul a avut loc luni, la Roma, iar înmormântarea a fost oficiată a doua zi în localitatea Sutri, în apropiere de capitală, în deplină discreție.

Star în Italia și Franța: o actriță poliglotă și versatilă

Născută pe 30 iunie 1933, în Roma, sub numele Anna Maria Massatani, Lea Massari a devenit în timp un simbol al rafinamentului actoricesc și al unei feminități asumate, dar fără ostentație. A debutat în cinematografie în anii ‘50, iar recunoașterea internațională a venit în 1960, prin rolul Anna din filmul „L’avventura”, regizat de Michelangelo Antonioni.

Deși personajul dispare repede din poveste, influența sa planează asupra întregii pelicule, fapt ce a transformat interpretarea într-un punct de cotitură pentru cariera ei.

La scurt timp după succesul acestui film, Massari a primit roluri importante în producții italiene majore. În 1961, a apărut în „Il Colosso di Rodi”, o epopee regizată de Sergio Leone, dar și în „Una vita difficile”, o dramă regizată de Dino Risi, în care a ilustrat complexitatea unei femei în perioada postbelică italiană.

Massari s-a remarcat și prin capacitatea de a juca atât în italiană, cât și în franceză, fiind foarte căutată de regizorii francezi ai vremii. În 1964, a jucat în „L’insoumis” alături de Alain Delon, apoi, în 1972, cei doi au colaborat din nou pentru filmul „Le Professeur”, regizat de Valerio Zurlini.

Cariera sa franceză a inclus titluri esențiale precum „Les choses de la vie” (Claude Sautet), „La course du lièvre à travers les champs” (René Clément), „Le silencieux” (Claude Pinoteau) și „Le fils” (Pierre Granier-Deferre). De asemenea, a lucrat cu Francesco Rosi în „Cristos s-a oprit la Eboli” și cu frații Taviani în „Allonsanfan”.

În 1971, a interpretat unul dintre cele mai controversate roluri din cariera sa, în filmul lui Louis Malle, „Le souffle au cœur”. A jucat rolul unei mame care dezvoltă o relație incestuoasă cu fiul ei adolescent, într-o poveste tratată cu finețe psihologică.

Criticii au apreciat profunzimea interpretării, iar filmul a fost selecționat în competiția oficială a Festivalului de la Cannes.

„Frumoasă, simplă, pudică, Lea Massari a interpretat adesea în cinema rolul femeii care se simte de prisos. Dispărea lăsând o urmă” — Gilles Jacob, fost președinte al festivalului

Pe parcursul carierei sale, Lea Massari a fost apreciată pentru faptul că nu s-a lăsat atrasă de tentația rolurilor comerciale sau a serialelor ușoare. A preferat mereu proiectele artistice serioase, lucrând cu regizori exigenți precum Claude Sautet, Carlos Saura, Francesco Rosi sau Michelangelo Antonioni.

Actorii din acea perioadă erau considerați colaboratori de nădejde ai regizorilor, iar Massari a fost una dintre cele mai respectate prezențe în acest sens.

Deși nu a fost niciodată o vedetă strălucitoare în sensul clasic, a fost distribuită frecvent în roluri de femei marcate de fragilitate, tăcere sau marginalizare. Tocmai această discreție și profunzime i-au atras aprecierea colegilor de platou și a regizorilor cu care a lucrat.

Spre deosebire de alte actrițe care își doreau cu orice preț să fie în centrul atenției, Massari a rămas fidelă unui stil de viață rezervat și sobru.

Ultimele apariții ale actriței în cinematografie datează din anii ’80, după care s-a retras complet. A refuzat toate ofertele care nu se ridicau la standardele sale artistice și nu a mai revenit în fața camerei. Retragerea a fost voluntară și definitivă, iar Lea Massari a preferat liniștea în locul notorietății de moment.

Cu toate că publicul larg poate că nu i-a mai simțit prezența în ultimele decenii, lumea filmului nu a uitat contribuția sa. A fost partenera unor mari actori, precum Jean-Paul Belmondo, Yves Montand, Gian Maria Volonté, Anthony Perkins și Mel Ferrer.

Indiferent de notorietatea colegilor de platou, Massari nu a fost niciodată eclipsată, ci a completat armonios orice distribuție din care făcea parte.

Moștenirea sa artistică este una solidă. Filmele în care a jucat sunt studiate și astăzi în școlile de film din Europa, iar rolurile sale sunt date ca exemple de subtilitate și rafinament.

A făcut parte dintr-o generație care a redefinit cinematografia de autor și a contribuit decisiv la formarea unei estetici distincte în filmul european al anilor ’60 și ’70.

Lea Massari nu a fost o actriță de conjunctură. Nu a căutat gloria ieftină și nu a făcut compromisuri. A înțeles că arta cere răbdare, echilibru și multă onestitate.

A fost o figură a rezistenței culturale într-o industrie care începea deja, chiar și atunci, să se lase cucerită de superficialitate.

S-a stins la 91 de ani, în liniște, așa cum și-a trăit și mare parte din viață. Dar numele ei rămâne legat de mari creații cinematografice.

Pentru cinefili, Lea Massari nu va fi uitată. Va rămâne acolo, în acel cadru tăcut din „L’avventura”, în care dispare fără urmă – dar niciodată fără ecou.