În urmă cu mai bine de o săptămână, casa lui Culiță Sterp a fost spartă.

Hoții i-au devastat locuința mamei artistului și au plecat cu seiful în care se aflau peste 250.000 de euro. Pe rețelele de socializare, solistul a anunțat că oferă o recompensă de 25.000 de euro celui care îl ajută să-i prindă pe vinovați. În plus, prietenul lui Culiță, Andrei Ciobanu, a dezvăluit că hoții ar fi din Sibiu. 

Culiță Sterp nu mai are liniște de când casa părintească a fost prădată de hoți. Interpretul de muzică de petrecere a rămas fără o sumă consistentă de bani, însă până în acest moment, autoritățile române nu au dat de urma celor care se fac vinovați.

Culiță Sterp, supărat pe autoritățile române

Solistul este foc și pară pe polițiști, care abia acum au vizionat camerele de filmat pe care le aveau acasă. Deși au trecut două săptămâni, hoții tot nu au fost prinși. Din acest motiv, cântărețul i-a cerut ajutorul lui Luis Lazarus, pentru a aflat cât mai multe detalii care să-i conducă la hoți.

Culiță Sterp a mărturisit că nu-și baza în autorități, așa că va face tot posibilul să-i prindă pe vinovați.

„Sunt foarte supărat pe situaţia asta, pe Poliţia din România, în primul rând. Nu se poate să stea cazul ăla de două săptămâni şi tu abia acum te uiţi pe camerele de filmat. La noi în comună sunt camere de aproximativ cinci ani, a fost un proiect european foarte, foarte mare, s-au luat bani mulţi şi s-au pus camere în tot satul. Din 15 iulie 2021 nu funcţionează niciuna. Eu acum ce să fac, să dau primăria în judecată?

Mai repede prind eu hoţii decât poliţia. Le dai mură-n gură şi ei nu fac nimic. Suntem în junglă, în codru? Asta mă deranjează cel mai mult, sistemul ăsta din ţară. Şi dacă, doamne fereşte, nu mai recuperăm banii, să se facă ceva pe viitor, fraţilor!, a spus, răspicat, Culiţă Sterp, pe Tik-Tok.

@culita_sterp_official

Dacă cineva știe ceva, aștept informații, dau recompensă! Grijă la ce comentarii scrieți! 😘

♬ sunet original – Culiţa Sterp

Ce au furat, de fapt, hoții din casa artistului

Familia lui Culiță Sterp trece prin momente grele. Casa acestora a fost ținta hoților, iar cei care l-au pus gând rău nu au plecat cu mâna goală.

foto: Instagram

Aceștia au reușit să fure un seif de 100 de kilograme, ce adăpostea o adevărată avere. Deși nu a vrut să spună suma exactă, Culiță Sterp a sugerat că ar fi vorba de foarte mulți bani. Acum, artistul vrea să își recupereze paguba, așa că oferă o recompensă considerabilă celor care au informații despre acest subiect.

„Cred că ați auzit toți că la noi acasă a avut loc o spargere. Mi s-a furat un seif cu foarte mulți bani. Când zic foarte mulți nu mă refer la mii de euro, nici la zeci de mii de euro. Mult mai mulți bani. Eu nu am vrut să fac publică chestia asta. Maică-mea și cu Geta au făcut-o. Au trecut deja vreo trei săptămâni de când s-a întâmplat chestia asta.

Eu ofer o recompensă de 25.000 de euro dacă cineva mă ajută să găsesc hoții și să recuperez o parte din bani. Dacă nu, dau 10.000 de euro recompensă doar să aflu hoții. Numai să aflu cine mi-a spart casa.  A fost la noi acasă Poliția, ei au zis că au fost minim 3-4 hoți.”, a declarat Culiță Sterp, pe rețelele de socializare.