Despăgubiri de 900 de milioane de dolari pentru o femeie care l-a acuzat de agresiune sexuală pe miliardarul Alkiviades David

Data actualizării: 20/06/2024

Un juriu din Los Angeles i-a acordat despăgubiri de 900 de milioane de dolari unei femei care l-a acuzat de agresiune sexuală pe un miliardar, Alkiviades „Alki” David, moștenitorul unui lanț de fabrici de îmbuteliere a unui brand cunoscut de răcoritoare.

Femeia, cunoscută sub numele de Jane Doe în timpul procesului, a susținut că a fost hărțuită și violată timp de trei ani, din 2016 până în 2019. „Este revoltător. A violat-o pe clienta mea în timp ce era judecat într-un alt caz”, a declarat avocatul ei, Gary Dordick, potrivit Los Angeles Times.

Avocații lui Alkiviades David nu au făcut niciun comentariu.


Despăgubirea stabilită de juriu, despre care firma lui Dordick a spus că este considerată „una dintre cele mai mari într-un caz de agresiune sexuală”, este doar cea mai recentă pierdere suferită de David. Până acum, el a fost obligat să plătească aproximativ 70 de milioane de dolari în daune pentru multiple cazuri de agresiune sexuală.

Citește și:

Alkiviades David, pe lângă moștenirea sa în industria băuturilor răcoritoare, mai deține în SUA o companie care creează holograme ale vedetelor moarte și numeroase servicii de streaming.

Jane Doe, un model în vârstă de aproximativ 30 de ani, a lucrat la una din companiile lui David. Ea a mărturisit că atitudinea acestuia în birou a fost îngrijorătoare încă din momentul în care s-a angajat. O altă colegă i-a spus că David a sărutat-o cu forța. În 2016, Jane Doe a afirmat că David a încercat să o sărute în timpul unei călătorii de afaceri pe insula lui privată din Grecia, dar ea l-a refuzat și el și-a cerut scuze.

Femeia a fost concediată câteva luni mai târziu și nu a mai vorbit cu David până în 2018, potrivit plângerii. Ulterior, David i-a oferit un loc de muncă ca ambasador al unui brand de produse pe bază de CBD pe care îl deținea.

După ce a acceptat jobul, David a invitat-o în camera lui de hotel, unde i-a cerut să testeze un produs cu CBD. Ea a început să se simtă amețită, moment în care David a abuzat-o sexual.

În plângere se mai menționează că în aprilie 2019, David a violat-o într-o anexă, în timpul unei întâlniri de afaceri.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe substantial.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨