Reclamă
Reclamă

Traversăm o eră a tehnologizării, a  momentului în care Inteligența Artificială ia locul mâinii umane, un prezent în care reperele din jur sunt bazate în general pe câștiguri fabuloase, imagini perfecte și lux. Ei bine, astfel de aspecte devin în ochii adolescenților și mai nou ale copiilor adevărate modele de trai. Dorința de a ajunge la o astfel de viață, de cele mai multe ori exagerată, conturată perfect doar pe rețelele de socializare, îi trimite pe cei din noua generație în pragul unor probleme emoționale și existențiale greu de gestionat pentru părinți. Drept dovadă, stresul cronic sau depresiile devin probleme ale copiilor, adolescenților și tinerilor zilelor noastre.  Realitatea nu vizează doar țara noastră ci și alte state mult mai dezvoltate.

Cum descoperi că ai un copil stresat sau chiar depresiv

Pare o ipoteză care sfâșie inima oricărui părinte, însă mulți sunt nevoiți să ia în frâu astfel de probleme ale copiilor lor. Asta pentru că tot mai mulți ajung să ducă o copilărie plină de stres, anxietate și chiar depresie. Primele semne ale unor probleme de această natură sunt foarte greu de identificat.  Părinții trebuie însă să fie atenți la orice detaliu legat de comportamentul și starea de spirit a celor mici.

Dispoziția proastă

E firesc ca atât un adult cât și un copil să treacă prin momente care îl afectează din punct de vedere emoțional. Atunci când o astfel de stare devine frecventă, este ideal să iei măsuri. Mulți părinți se opresc în astfel de cazuri doar la simpla discuție cu propriul copil. Nu este suficient. Orice mică schimbare în comportamentul celor mici ar trebui să fie un semnal de alarmă în a cere măcar sfatul unui specialist.

Reclamă

Autocritica

Atunci când un copil devine autocritic în aproape toate aspectele ce țin de viața și acțiunile lui, ar trebui să îți pui semne de întrebare. Deseori, o astfel de atitudine este rezultatul presiunii sociale sau chiar a bullyingului în colectivul din care face parte.

Schimbări bruște de dispoziție și lipsă de energie

Copiii și adolescenții sunt de cele mai multe ori plini de energie și entuziasm în a face lucruri noi, în a explora, a se bucura de vacanța, timp cu prietenii, etc. Dacă observi  în comportamentul copilului tău schimbări bruște de stare, este în mod cert un semnal de alarmă.

Cauzele unor astfel de consecințe precum stresul cronic și depresia în rândul copiilor și adolescenților sunt în mod cert cauzate de factori diverși. De la dorința de a fi în pas cu trendurile, la bullying sau neacceptare, paleta de motive este una variată. Totuși, ceea ce a adâncit foarte tare creșterile cazurilor a fost izolarea din timpul pandemiei. O spune chiar UNICEF în urma unui studiu recent despre acest aspect.

Cum abordează străinii problema?

Statele considerate cele mai dezvoltate ale lumii precum SUA, Japonia sau China se confruntă de asemenea cu astfel de contexte. Mai ales în sua, ponderea copiilor depresivi cu tendință de suicid a fost extrem de mare.

Pentru a combate astfel de fenomene, statele dezvoltate oferă copiilor ceea ce numesc „libertate controlată.” Totul pornește însă din mediul educațional unde copiii beneficiază de sprijinul permanent al psihologilor. De altfel, sunt încurajați în a se focusa pe deprinderile pe care le îndrăgesc. Astfel, dacă au înclinație artistică spre exemplu, nu sunt presați să de preocupe de științele exacte sau invers. Astfel, se consideră că cei mici stau departe de stres.

De altfel, tot pentru acești copii cu risc de stres și depresie sunt organizate tabere speciale în state precum Japonia, China și SUA. În cadrul acestora, copiii sunt îndrumați să comunice, să aibă activități relaxante și să exprime ceea ce simt în discuțiile cu o adevărată echipă de mentori cu pregătire în psiholgie.

Copiii din țările nordice nu sunt stresați, anxioși sau depresivi

Nu mai este un secret pentru nimeni că țările nordice sunt printre cele mai sigure legate de trai. Cetățenii acestora sunt fericiți și mai puțin preocupați de probleme cotidiene. O arată mai multe analize legate de acest aspect al vieților lor. De altfel, acestea sunt și țările cu cele mai puține furturi sau ilegalități înregistrate. Acești cetățeni își cresc copiii după aceleași principii, astfel că probleme de tipul stresului, anxietății sau depresiei în cazul lor sunt aproape inexistente.

Cum sunt tratați copiii cu depresie în România

În țara noastră, numeroși tineri ajung în pragul depresiei. De altfel, școlile au obligația de a avea în structura de organizare a cadrelor didactice îndrumătoare și un psiholog care să evalueze permanent starea fiecărui elev. Totuși, odată identificate astfel de probleme, tratamentul de tip terapeutic și psihoterapeutic de specialitate trebuie susținut de la un punct de părinte, evident contracost în clinicile de specialitate din România.

Reclamă
Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro