Andreea Antonescu are de gând să plece în America, pentru a petrece sărbătorile de iarnă. Solista a mărturisit că vrea să plece peste Ocean, acolo unde se află tatăl fiicei sale, Traian Spak. Motivul ar fi faptul că nu are suficiente haine pentru a trece peste această iarnă. 

De ce vrea Andreea Antonescu să plece din România

Andreea Antonescu s-a întors din SUA în urmă cu doi ani, după ce a anunțat divorțul de Traian Spak. Recent, artista a declarat că are în plan mai multe concerte în noaptea de Revelion. Dacă spectacolele se vor anula din cauza pandemiei de COVID-19, Andreea Antonescu va pleca în America.

„Totul depinde dacă se materializează sau nu concertele de Revelion. Toți suntem în stand by, ar urma să cânt în zona Brașovului. Îmi doresc să ajung în Statele Unite, mai ales că în vară nu m-am mai putut duce. Depinde de programul de Revelion. Dacă nu avem concerte, plec înainte, dacă avem plec după aia. Sienna oricum va merge cu mama.

Mă depășește situația. Nu-mi dau seama ce e mai bine, să rămân aici pentru concerte sau să plec acolo… Dar le aranjează universul. Restricțiile ne încurcă și nouă programul, dar nu avem ce face. Am mai avut concerte singură, dar private”, a declarat artista pentru impact.ro.

arhivă personală

Cântăreața a mai mărturisit că în anotimpul rece obișnuiește să plece în Statele Unite, pentru că nu-i place iarna din țară.

„Nu-mi place frigul, nu am haine groase pentru perioada asta pentru că am fost mai mult plecată. Am ajuns la munte și râdeau prietenii de mine că nu am geacă groasă. Nu sunt obișnuită cu iernile de aici, dar nici nu-mi place. Aș putea să-mi iau haine groase, dar parcă nu aș putea să mă acomodez cu ideea, nu vreau să mă supun vremii. Nu suport, am vreo două-trei paltoane, e maximum ce pot pune pe mine. În rest numai gecuțe din piele… Am vreo zece fulare, dar nu folosesc niciodată niciunul.”, a mai spus Andreea Antonescu, pentru sursa citată anterior.

De ce boală a suferit Andreea Antonescu

Andreea Antonescu a fost invitată în emisiunea „În Oglindă”, acolo unde a făcut dezvăluiri despre viața personală, dar și despre problemele de sănătate cu care s-a confruntat.

„Când am fost micuță, am fost foarte bolnavă. Am suferit de un sindrom nefrotic mixt, o infecție la ambii rinichi. Aveam vârsta de 2 ani. Am fost internată la Spitalul Fundeni, timp de 6 luni de zile”, a povestit cântăreața.

„Șansele ca eu să trăiesc erau minime. Aveam actele făcute pentru a pleca undeva în Belgia. Medicii nu mi-au dat șanse de supraviețuire nici în altă țară. Acesta a fost și motivul pentru care medicii i-au recomandat tatălui meu să încerce să mai facă un copil pentru a nu o pierde și pe mama, pentru că ea mă iubea destul de tare. Viața mea de atunci încolo a fost considerată un miracol”, a continuat Andreea Antonescu.