Dalí s-a născut la 11 mai 1904, în Figueres, lângă Gerona, Catalonia. Micul Dalí. Este crescut de un tată restrictiv și de o mamă indulgentă. O educație care-i permite să-și dezvolte spiritul rebel și talentul artistic. Părinții i-au amenajat propriul studio de la o vârstă fragedă. Va începe studiile de desen din anul 1916. Este influențat impresionism dar și de pictura spaniolă a secolului al XIX-lea.

Reclamă

Un artist cu o imaginație debordantă, un boem care prefera să viseze cu ochii deschiși. Care străduia să fie mereu original, dorea să fie mereu remarcat, să fie considerat excentricul clasei. Avea o apariție remarcabilă, purta părul lung și haine excentrice. Până în anul 1919 tânărul Dalí avea în portofoliu prima expoziție la Teatrul Municipal din Figueres. Un pictor cu o educație primită de la bărbașți tranșanți care nu putea înțelege în întregime sensibilitatea femeilor. Mentorul său, Don Esteban Trayter, îi dădea cele mai bizare sfaturi.

Reclamă

„Întîiul meu profesor, Don Esteban Trayter1, mi-a repetat vreme de un an de zile că Dumnezeu nu există. El mai adăuga hotărît, că religia e o „treabă de muieri”. În ciuda vîrstei mele fragede, ideea m-a cucerit. Mi se părea de o evidenţă strigătoare la cer. Puteam s-o verific în fiecare zi în familie, unde numai femeile se duceau la biserică, în vreme ce tata refuza cu încăpăţînare s-o facă, declarîndu-se liber-cugetător. ” Jurnalul lui Dalí

Dali și nihilismul: „Singura diferenţă dintre mine şi un nebun este că eu nu sînt nebun!”

Este un tânăr care intră în legătură cu cei mai buni artiști ai timpului, inovează și iubește ideile inovatoare ale altora. Călătorește la Paris în anii 1926 și 1929, un periplu care-l fascinează. Moment în care îl întâlnește și pe Pablo Picasso.

„Cînd am deschis pentru prima oară un volum de  Nietzsche, am fost profund şocat. Nietzsche îndrăznea să afirme, negru pe alb, că „Dumnezeu a murit” ! Cum!? Eu tocmai învăţasem că Dumnezeu nu există şi iată că acum cineva îmi anunţa decesul lui! Aşa s-au născut primele mele îndoieli. Zarathustra mi s-a părut un erou măreţ. Îi admiram tăria de caracter, dar, în acelaşi timp, găseam că se trădează prin puerilităţi, pe care eu, Dali, le depăşisem. Cîndva, aveam să fiu mai mare decît el! Chiar a doua zi după prima mea lectură din Așa grăit-a Zarathustra îmi făcusem deja o idee asupra lui Nietzsche. Era o fiinţă slabă, care nu avusese tăria să nu înnebunească, deşi, în acest domeniu, esenţial este tocmai să nu înnebuneşti. Din aceste reflecţii s-a născut şi prima mea deviză, care avea să devină tema vieţii mele.” Jurnalul lui Dalí.

Sexualitatea și arta libertății

Pictorul avea un mod unic de-a se raporta la viață. Pentru el nu se făcea nicio diferență între viață și arta lui. Existența era una, un singur mod de-a fi în lume. Reușea să insufle siguranță de sine. Părea liber și era liber până în măduva oaselor. Voia să se elibereze de toate limitele celorlalți. Nu îi plăcea nimic ce aducea a pudibonderie trucată sau a tabu. Totul era liber să fie cum trebuie.

„Mi-a fost de-ajuns o săptămînă petrecută în grupul suprarealist ca să descopăr că Gala avea dreptate. Pînă la un punct, mi-au tolerat elementele scatologice . În schimb, alte cîteva lucruri au fost declarate „tabu”. Recunoşteam interdicţiile de altădată ale familiei mele. Sîngele era permis. Puteam să adaug şi puţin caca . Dar n-aveam dreptul la caca pur şi simplu. Puteam să pictez sexuri, dar nu fantasme anale. Anusul era foarte rău văzut! Le plăceau destul lesbienele, nu şi pederaştii. În vise, sadismul, umbrelele şi maşinile de cusut puteau fi folosite la discreţie, în schimb – excepţie făceau doar profanii -, orice element religios era interzis, chiar dacă avea aspect mistic . Dacă îţi apărea în vis o Madonă de Rafael nu puteai să pomeneşti de ea fără un pic de blasfemie.” Jurnalul lui Dalí.