Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea nu mai au nevoie de nicio prezentare.

Cei trei chefi au cucerit publicul de la prima lor apariție și încă se mențin printre favoriții celor de acasă. Jurații au în spate ani de prietenie, iar totul a început când nimeni nu se aștepta la asta. 

Florin Dumitrescu și colegii lui sunt unii dintre cei mai apreciați chefi de la noi din țară. Cei trei lucrează împreună de o mulțime de ani și nu s-au certat deloc până acum. Între ei există o chimie care trece dincolo de micul ecran și care îi fascinează pe cei de acasă. Deși au o mulțime de fani, nu mulți sunt cei care știu cum a început povestea lor.

Florin Dumitrescu, Cătălin Dumitrescu și Sorin Bontea au demonstrat că aceasta este formula câștigătoare pentru cei de acasă. Cei trei Chefi s-au completat de minune, încă de pe vremea în care prezentau „MasterChef”, pe PRO TV. Proiectul nu i-a mai vrut în rolul de jurați, așa că locul lor a fost luat de altcineva.

Chiar dacă au pierdut emisiunea de la PRO TV, Dumitrescu și colegii lui nu s-au dezis de la formula care i-a făcut celebri. La scurt timp, cei trei au fost remarcați de Mona Segall, cea care și-a pus semnătura pe cele mai importante emisiuni de la Antena 1.

Cum s-au întâlnit Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea. Acum, cei trei sunt de nedespărțit
Facebook

Florin Dumitrescu îi este recunoscător Monei Segall

Florin Dumitrescu, Bontea și Scărlătescu au revenit apoi pe Antena 1 ca jurați la „Chefi la cuțite”, dar și „Chefi fără limite”. Prin mâinile lor au trecut sute de concurenți care s-au format ca viitori bucătari și nu numai. Toți cei care i-au cunoscut, au avut numai cuvinte de laudă la adresa lor, din toate punctele de vedere.

Florin și-a amintit, recent, cum a decurs prima întâlnire cu colegii lui și cum au bătut palma pentru proiectul cel mai important din viața lor.

„Întâlnirea cu Mona a fost cea mai de impact. Noi eram bucătari, venea fiecare din zona lui de cârciumăreală. N-avem nicio treabă cu televiziunea, deloc. Cu Mona, ne-am întâlnit la o cafenea pe Decebal. Seară, întuneric. În momentul în care a intrat Mona în cameră, s-a schimbat energia. 

În momentul în care s-a așezat la masa noastră, eu am înlemnit. Câtă putere emana! A fost un impact foarte mare. Ea ne-a văzut pe niște filmări și a zis ăsta, cu ăsta și cu ăsta. Are feeling”, a spus Florin Dumitrescu.

@iamspeak #LaFileu #podcast ♬ original sound – speak