Anul 2023 va începe cu dreptul pentru Antonia, iar asta pentru că o așteaptă un debut magistral în industria cinematografică. Iubita lui Velea a primit un rol în filmul nou produs de BRomania, „Haita de acțiune”. În plus, este și pentru prima dată când împarte platoul de filmare cu nume mari.
Antonia nu este deloc străină de lumea filmului. Iubita lui Alex Velea a mai cochetat cu acest domeniu în trecut, atunci când a dublat personaje îndrăgite din lumea desenelor animate. De data asta, vedeta a făcut un salt important și a primit un rol de care este foarte mândră.
„Haita de acțiune”, noul film produs pe BRomania o aduce pe Antonia în pielea personajului Oli. Oli este polișta rea din grup și nu iartă pe nimeni. Artista și-a studiat foarte bine personajul, astfel încât să îl poată interpreta cât mai bine.
Antonia a refuzat mai multe propuneri de film
Un mare avantaj pentru Antonia a fost și faptul că a lucrat alături de persoane talentat. Cu BRomania nu colaborează pentru prima dată și recunoaște că a existat mereu chimie profesională între ei. BRomania și Antonia se cunosc de ani, iar faptul că au putut colabora pentru „Haita de acțiune” este un mare plus pentru relația lor de prietenie.
„Avem super chimie. Am mai filmat împreună. Pentru mine este esențial să am lângă mine oameni cu care rezonez, cu care pot comunica deschis. În plus, este o onoare pentru mine să fiu alături de atâția oameni talentați”, a declarat Antonia pentru fanatik.ro.
Filmul este programat de lansare pentru primăvara lui 2023, dar încă nu a fost comunicată o dată exactă. Momentan, nici filmările nu s-au încheiat. Din distribuție mai fac parte și Anca Dinicu, Alex Bogdan, dar și Iancu Sterp.
Dacă în ceea ce o privește pe Anca lucrurile sunt deja bine știute și anume, că va face spectacol, când vine vorba de Iancu Sterp, fanii nu știu la ce să se aștepte.
BRomania a garantat pentru succesului filmului, mai ales că și „Teambuilding” este produs de el și a devenit cel mai bun film din ultimii 30 de ani.