Reclamă

Toată lumea o cunoaște pe Simona Gherghe, prezentatoarea de la Antena 1. Anul acesta a împlinit 20 de ani de când se află în trust, dar a avut diverse roluri. La început imaginea sa era mult mai diferită, față de cum arată în prezent, trecând prin câteva schimbări. 

Simona Gherghe a pășit timid în lumea de jurnalismului, încă de pe băncile facultății, Aceasta a obținut un post la Radio Iași, în orașul său natal. Deși a studiat la facultatea de Litere, specializarea Franceza-Engleza, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza , nu acesta a fost drumul său.

Mai târziu a ajuns la postul de televiziune TeleM, unde a prezentat știrile și a fost remarcată pentru talentul ei. În 2002 este invitată la București pentru un casting, reușind să ajungă prezentatoare la Antena 1 la Observatorul de zi și cel de weekend.

Când și-a făcut debutul pe micile ecrane, Simona Gherghe arăta cu totul astfel. Frumusețea i-a rămas aceeași, dar culoarea părului și frizura sunt diferite. La acea vreme, purta breton și părul ondulat, iar sprâncenele erau mult mai subțiri decât în prezent.

Social media

Simona Gherghe a venit la Antena 1 când avea 24 de ani, iar de atunci au trecut aproape două decenii. Aceasta a început prima dată la pupitrul știrilor de la „Observator”, apoi a urmat „Acces Direct” și acum „Mireasa,” un show matrimonial. Telespectatorii au rămas fideli și îi sunt alături, indiferent de locul în care se mută.

„Aveam aproape 24 de ani, când am prezentat primul meu jurnal de știri, la Antena 1. Pe 15 aprilie 2002. Acum am 43, iar asta înseamnă că ne cunoaștem de 19 ani. 19 ani de Antena 1! Sunt statornică, nu glumă… Mi-ați fost alături la Observator, la Geniali, în toate proiectele speciale, la Acces Direct, iar acum la Mireasă. În septembrie, m-am aventurat la cârma primului meu reality-show. În câteva luni, @mireasa_oficial a ajuns lider de piață!”, a scris Simona Gherghe pre rețelele de socializare în urmă cu ceva timp.


Reclamă

Share.

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro