Raluca Bădulescu este mereu plină de viață și cu zâmbetul pe buze.

Vedeta și-a făcut un obicei din a emana energie pozitivă, iar cei din jurul ei simt asta din plin. Deși nu a avut o viață perfect, Raluca a recunoscut că se încarcă mereu cu un vibe bun de la orice lucru, indiferent cât de mic pare.

Raluca Bădulescu a intrat la inimile celor de acasă după emisiunea „Bravo, ai stil!”. Vedeta a fost pata de culoare, la propriu, dat și la figurat a emisiunii. A fost juratul indulgent care, orice ar zice, niciodată nu critică cu răutate. Tocmai din acest motiv, fanii au apreciat-o și au copleșit-o mereu de complimente.

Vedeta a fost mereu în lumina reflectoarelor. Cei care o urmăresc de ani buni, știu că aceasta a trecut prin multe etape grele. Viața ei a fost ca un carusel, o serie de episoade frumoase, dar și grele, însă din toate a învățat câte ceva. Raluca Bădulescu este conștientă că ceea ce a trăit, până acum, o definește, iar o mare parte din viața ei s-a desfășurat pe timpul nopții.

Cum arată programul Ralucăi Bădulescu. Vedeta recunoaște că este o „pasăre de noapte”
Social media

Raluca Bădulescu, o amenințare pentru DJ-ii consacrați

„Regina Regească” adoră petrecerile și ieșitul în club. Înainte de a-l aduce pe lume pe Alex, fiul ei, vedeta era seară de seară în club, alături de prietenii ei, Botezatu și Castellano. Raluca a cochetat chiar și cu muzica. Nu de puține ori a întreținut atmosfera în club în calitate de DJ.

Vedeta nu mai are chiar același obicei, dar recunoaște că viața de noapte este pe sufletul ei. De fiecare dată când are ocazia, Raluca profită și se distrează alături de prietenii ei, dar și de familia de la Kanal D. Cu gândul că se va întoarce oricând la filmări și la programul încărcat, Raluca vrea să mai „muște din cașcaval” cât mai poate.

„Când răsare soarele, trebuie să mă duc înapoi. Mă retrag ca Dracula, trântesc aia coșciugul pe mine, pun capacul. Cum s-a luminat afară, aoleu! Nenorocire, mă arde soarele, trebuie să mă duc înapoi. Cum se face noapte, am ieșit.”