Reclamă

Un român este acum cel mai bătrân din lume! Dumitru Comănescu este din București și are venerabila vârstă de 111 ani. El este este cel mai bătrân bărbat de pe Pământ.

Cum a reușit un român să devină cel mai bătrân din lume

Dumitru Comănescu, are 111 ani și 7 luni
El a reușit să trăiască atât și a devenit cel mai în vârstă bărbat de pe planetă, după ce Chitetsu Watanabe şi Robert Weighton, care au condus clasamentul din Cartea Recordurilor, au murit.

Ce declară uimitorul român, conștient că este cel mai bătrân din lume

”Am primit cu emoție vestea cea mare, dar, în primul rând aș vrea să transmit condoleanțe familiei fostului lider mondial, Robert Weighton. Mă simt onorat și binecuvântat să fiu acum, oficial, cel mai vârstnic bărbat din lume și să reprezint România la cel mai înalt nivel! Este incredibil! Vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine, care m-au ajutat și susținut de-a lungul anilor, familiei, prietenilor și apropiaților. Dar mai ales, pentru tot, eu îi mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că El a ales să fiu astăzi aici, pe primul loc în clasamentul celor mai în vârstă bărbați din lume”, a spus Dumitru Comănescu.

Cine este Dumitru Comănescu

Potrivit datelor furnziate Centrului pentru Seniori, Dumitru Comănescu s-a născut pe 8 noiembrie 1908 la Proviţa de Jos, comuna Drăgăneasa, judeţul Prahova. De meserie, el fost inginer agronom şi unul dintre cei mai buni fitopatologi. El este și discipolul fondatorului Institutului de Cercetări Agronomice, Gheorghe Ionescu Siseşti.

La începutul acestui an Guinness World Records a stabilit primii trei cei mai vârstnici bărbați în viață ai Planetei. Primul a fost japonezul Chitetsu Watanabe (născut pe 5 martie 1907). Cel de-al doilea a fost britanicul Robert Weighton (născut pe 29 martie 1908). Pe locul 3 s-a și românul Dumitru Comănescu. Primii doi au decedat între timp, potrivit Pro tv.

 


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro