Veste bună pentru români. Luni se deschid terasele. Această măsură a fost luată de autorități pentru faza a doua a relaxării măsurilor pe timpul stării de alertă. Cu toate acestea, terasele se deschid, dar clienții trebuie să respecte mai multe reguli. De altfel, pe lângă clienți, angajații vor avea și ei de îndeplinit mai multe sarcini.

Reclamă

Luni se deschid terasele. Iată cu ce reguli

Astfel, toate normele de respectat pentru deschiderea teraselor sunt acum în vigoare. Acestea au fost publicate în Monitorul Oficial. În aceste norme se prevede și o anumită categorie de români care nu va avea voie să stea la terasă.

Reclamă

Ce clienți nu au voie la terase

Este vorba despre clienții cu simptome respiratorii. Aceștia nu vor avea voie să stea la terasă. De altfel, la o masă vor putea sta maxim patru persoane care nu sunt membrii ai aceleași familii. Meniurile nu se vor transfera de la o masă la alta, iar solnițele și toate obiectele de pe masă se vor dezinfecta după fiecare client. Angajații care servesc vor purta măști de protecție și mănuși, obligatoriu. Mănușile utilizate de ei nu vor fi folosite la prepararea alimentelor.

Rezervarea este strict obligatorie

Clienții vor avea nevoie de rezervare, iar starea de sănătate a angajaților trebuie monitorizată permanent. Vă exista un registru de rezervări, în cazul unei îmbolnăviri să se poată face ancheta epidemiologică.

De altfel, trebuie luate măsuri de respectare a distanţei între angajaţi.

Conform normelor, este interzis şi consumul de alimente în picioare. Această decizie este luată pentru a se minimiza circulaţia clienţilor pe terasă. Astfel, la o masă pot sta maxim patru persoane, cu respectarea distanţei de 1,5 metri între persoane, cu excepţia membrilor aceleiaşi familii, care locuiesc împreună.

De altfel, între scaunele de la mese alăturate  trebuie să existe o distanţă de minim doi metri.