Ruby este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi. Cu o carieră de zeci de ani în spate, vedeta a știut mereu cum să se reinventeze pentru a fi pe val. În ciuda faptului că acum se bucură de un succes fulminant, aceasta nu a uitat niciodată de persoanele care i-au fost alături.
Ruby a avut nevoie de o singură piesă pentru a se impune pe piața muzicală din România. „Stinge lumina” a fost melodia care i-a deschis toate ușile. Deși i s-a potrivit de minune, inițial, nu a fost piesa ei și nici măcar compusă pentru ea. Melodia a fost din reportoriul lui Alex Velea, însă artistul a renunțat la ea pentru a i-o oferi lui Ruby.
Și nu a fost doar asta. Velea s-a oferit să o ia pe artistă peste tot cu el la concerte și să o prezinte în cel mai frumos mod posibil. Nu a contat scena unde s-a aflat, iubitul Antoniei a susținut-o mereu pe Ruby. În prezent, cei doi sunt foarte buni prieteni. „Rubina” crede mai mult decât orice în prietenia cu Alex, chiar dacă nu sunt genul care să iasă zilnic la cafele sau la întâlniri.
Ruby s-a născut sub o stea norocoasă
Acum, privind retrospectiv, vedeta și-a dat seama că Alex este mai mult decât un prieten pentru ea. Ruby îl consideră fratele ei și stâlpul care a ajutat-o cel mai mult în carieră. Abia anul acesta, după ani și ani în care au lucrat, sub diverse forme, cei doi au reușit să colaboreze.
Ruby este extrem de recunoscătoare pentru tot ceea ce i s-a întâmplat până în prezent. Artista este foarte bine ancorată în realitate și știe că fără Velea, parcursul ei ar fi fost cu totul și cu totul altul. Tocmai de aceea, de câte ori are ocazie, îi mulțumește.
@nowbehindtheartist♬ original sound – Behind The Artist