Andreea Esca și cei mai buni prieteni din copilărie s-au revăzut după foarte mulți ani. Momentul a fost emoționant

Andreea Esca nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este cunsocută drept cea mai bună și mai apreciată prezentatoare de știri din România. Este mama a doi copii și are o familie minunată. Cât despre rețelele de social media, Andrea Esca are un număr foarte mare de fani care o urmăresc. Mereu îi ține la curent cu fiecare schimbare din viața ei. 

De data aceasta, vedeta a ieșit în oraș cu doi bărbați importanți din viața ei. Este vorba despre doi foști colegi de școală și adevărați prieteni. Aceștia s-au stabilit peste hotare, însă promisiunea trebuie respectată. Cum au avut puțin timp liber, au organizat o întâlnire și au rememorat cele mai frumoase amintiri din adolescență.

Andreea Esca, la destăinuiri și amintiri cu cei mai buni prieteni din perioada liceului

Îndrăgita prezentatoare a fost vizibil fericită să se revadă cu Bogdan și Dragoș, cei mai buni prieteni ai ei din perioada liceului. Chiar dacă viața i-a plimbat pe drumuri separate, cei trei și-au respectat promisiunea ca la 50 de ani să se revadă și să stea la povești.

colaj substantial

Despre cum s-a legat această prietenie, a povestit chiar vedeta. Bogdan era cel mai bun prieten al ei, iar Dragoș colegul lui de bancă. Împreună, cei trei au format un grup și își povesteau problemele pe care le avea fiecare, din viața unui adolescent.

,,Bogdan, cel mai bun prieten al meu din perioada liceului, stătea în bancă cu Dragoș, așa că încet, încet am format acest grup în care ne povesteam toate cele și ne bucuram sau sufeream împreună pentru problemele existențiale ale fiecăruia, din perioada adolescenței.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Andreea Ioana (@andreeaesca)

Am hotărât ca la 50 de ani să ne facem bilanțul vieților:) So, here we are! Și ce povești… #storytelling #weekend PS. Bogdan trăiește în Olanda și Dragoș în Statele Unite”, a scris Andreea Esca pe pagina sa de Instagram.

Distribuie

22 de ani, studentă în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele comunicării la „Universitatea din București”. „Bobocel” în presă, la început de drum, dar cu o desagă de determinare în spate, vrea să crească în domeniul pe care îl iubește cel mai mult și pe care a ales să pășească încă din băncile școlii. Își dorește să devină un jurnalist profi, corect și își dezvolte creativitatea, pentru a realiza materiale autentice și calitative!