Cosmin Seleși a luat anul trecut o decizie pe care nimeni nu a prevăzut-o.

Colegul de platou al Alinei Pușcaș a pus punct colaborării cu Antena 1, după mai bine de 15 sezoane la „Te cunosc de undeva”. Acum, Seleși pare că s-a regăsit pe sine și este mai mulțumit ca niciodată cu ceea ce face.

Cosmin Seleși era unul dintre prezentatorii emblematici ai Antenei 1. La fel ca și Dan Negru, Seleși a demonstrat că niciodată nu este prea târziu să mergi pe un drum nebătătorit. Actorul a prezentat Revelionul de la PRO TV, dar se pare că aceea a fost o simplă colaborare de moment. Deși s-a retras din lumina reflectoarelor, acesta a avut un alt as în mânecă.

Seleși a decis să își transforme una dintre cele mai mari pasiuni într-un job profitabil. Nu multă lume a știut că actorul este îndrăgostit de muzică. Cosmin a muncit din greu în pandemie, dar acum poate răsufla ușurat. În sfârșit, a reușit să își alcătuiască propria orchestră și eja are agenda plină de evenimente.

Cosmin Seleși s-a reinventat în totalitate. Cu ce se ocupă actorul acum, după ce a plecat de la Antena 1
Instagram

Cosmin Seleși este o concurență serioasă pentru alți artiști

Cosmin Seleși este foarte încântat de alegerea pe care a făcut-o și știe că are alături de el doar profesioniști. Actorul nu s-a lăsat luat de val, ci a fost foarte exigent atunci când a pus bazele propriei orchestre. Fostul prezentator a pus deja la punct programul de cântări și nu este de mirare că solicitările vin pe bandă rulantă.

Pe lângă muzică, Cosmin Seleși mai poate fi urmărit de către fani și în filme. Acesta a pus mâna pe câteva roluri importante pentru cinematografie, iar filmele în care apare el sunt foarte apreciate de către public.

„Suntem 11 în total, cu mine în formație completă. Nu a fost ușor să-mi găsesc partenerii, din diverse motive și pretenții. Mă bucur însă că am reușit să-mi duc la capăt acest proiect, la care lucrez de nouă sau zece ani. Am mizat aproape totul pe muzica românească a anilor `80, `90 și 2000. 

Pe alocuri am și reorchestrate unele piese, cu ajutorul celor din „Cosmin Seleși Orchestra”. În mare parte,  e vorba despre zeci de piese clasice care îmi sunt la fel de dragi ca atunci când le-am auzit prima dată”, a declarat Comsin Seleși pentru playtech.ro.