Reclamă

Emily Burghelea, fostă concurentă la „Bravo, ai stil”, a ajuns de urgență la spital, iar medicii au pus-o pe perfuzii. Vedeta le-a povestit fanilor virtuali ce a pățit, după ce s-a fotografiat pe un pat de spital. Iată ce s-a întâmplat cu ea! 

Fosta concurentă de la „Bravo, ai stil” a ajuns pe mâinile medicilor

Emily Burghelea a devenit mamă pentru prima dată, în luna aprilie a acestui an. Vedeta a adus pe lume o fetiță, însă viața de mămică nu este deloc ușoară. Oboseala cronică și-a pus amprenta asupra fostei asistente de la ”Acces Direct”.

Emily Burghelea și-a îngrijorat fanii după ce a ajuns la spital. Fosta concurentă de la „Bravo, ai stil” a mărturisit că a avut nevoie de mai multe perfuzii. După ce și-a revenit, ea le-a explicat internauților ce i s-a întâmplat. Blondina a povestit că atunci când fiica ei a fost bolnavă, ea nu a dormit și nici nu a mâncat cum trebuie. Drept urmare, aceste lucruri au făcut-o să cedeze.

”Sunt mai bine acum. Mă resimt după toată oboseala acumulată. Poate nu s-a văzut, dar când Amedea a fost bolnavă… eu am fost internată. Nu am dormit, nu am mâncat, apoi am revenit în forță fără să mă odihnesc. Azi am cedat și am ajuns eu la spital…Perfuziile m-au ajutat, dar încă mă doare capul foarte tare”, a spus Emily Burghelea, pe Instagram.

foto: Instagram

Emily Burghelea s-a confruntat cu depresia postpartum

Pe rețelele de socializare, Emily Burghelea apare de multe ori cu zâmbetul pe buze și dă dovadă că este o persoană optimistă, însă declara că și ea s-a confruntat cu depresia postnatală.

”Eram cu capul într-un nor negru și nu puteam să văd nimic în jur! Absolut nimic! Nicio bucurie, nicio speranță, nicio rezolvare. În astfel de stări, aproape că nu mai ești tu… Și de cele mai multe ori, aceste stări sunt hormonale, nu au legătură cu ce gândim sau simțim noi, femeile care doar ce am născut. Putem să fim fericite, împlinite, mulțumite. Este atât de parșivă această depresie încât te ia din senin, pe nepregătite, fară să fie declanșată de nimic concret.

Dacă mai există și factori precum oboseala, stresul, suprasolicitarea, care să-i dea apă la moară… S-a terminat! Te-a «prins» în mrejele ei teribile! Partea bună este însă că trece! Mămici, nu vă temeți să cereți ajutor, să vă exteriorizați! Nu vă identificați cu starea! Noi nu suntem așa! Noi suntem puternice, vesele, energice! Depresia, dacă există, va trece!”, a declarat Emily Burghelea, pentru Cancan.ro. 


Reclamă

Share.

Alina Anghel, jurnalist cu peste 8 ani de experiență. Vine în echipa substantial.ro pentru a vă pune la curent cu tot ceea ce se întâmplă în lumea mondenă și nu numai. Evenimentele la care a participat au ajutat-o să cunoască o mulțime de personaje din lumea showbizului și este gata să dea ora exactă atunci când vine vorba de știri de calitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro