Reclamă

Cleopatra Stratan și Edward Sanda demonstrează că sunt un cuplu extrem de solid, în ciuda vârstei pe care o au. Cei doi sunt foarte maturi și își asumă orice decizie sau alegere. Anul acesta, cuplul a acceptat să participe la „America Express” și nu a fost deloc un test simplu pentru ei. 

Cleopatra Stratan și Edward Sanda și-au unit destinele acum doi ani. De atunci și până în prezent, cei doi nu s-au certat deloc, iar relația lor a devenit mai solidă pe zi ce trece. Dar, pentru a adăuga sare și piper relației, artiștii au decis să spună „da” aventurii „America Express”.

Cleopatra a declarat de multe ori fanilor din online că își dorește să participe la o astfel de emisiune, iar visul ei a devenit realitate. În urmă cu câteva luni, împreună cu Edward Sanda a plecat în „America Express”. „Drumul Soarelui” a fost o adevărată provocare peste care se pare că au trecut cu brio.

Cleopatra și Edward Sanda, tensiuni în „America Express”. „Ne-am enervat mult”
Social media

Cleopatra Stratan și-a îndeplinit cea mai mare dorință

Artiștii au plecat încrezători în ei, dar și în chimia lor ca și cuplu. Însă, o aventură precum „America Express” nu are cum să nu te agite și să nu scoată și anumite părți mai rele din tine. Cleopatra și Edward Sanda au încercat să-și păstreze calmul, dar nu au avut nicio șansă.

Întorși în țară, artiștii nu au dat din casă prea multe detașii pentru că nu au voie. Însă, nu au putut să nu recunoască că nu le-a fost deloc ușor și că s-au enervat destul de mult. Acolo, presiunea și probele și-au pus amprenta asupra lor, dar au încercat să rămână raționali și să nu se rupă de realitate.

Acum, atât Cleopatra Stratan cât și Edward Sanda abia așteaptă difuzare emisiunii și pe TV. Însă, până atunci, artiștii trebuie să își reintre în ritm.

„Ne vor vedea în cele mai ciudate ipostaze la autostop, la alți oameni acasă, dar per total a fost interesant. A fost o experiență care ne-a dat niște lecții. Nu ne-am certat nici măcar o dată, adică oamenii ne vor vedea în emisiune exact cum ne știu, de fapt, live. Noi ne-am enervat, dar nu ne-am certat”, au declarat cei doi pentru spynews.ro.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro