Surprinzător sau nu, până și Daniela Crudu a dat viața de noapte pe viața de mămică. Vedeta se pregătește să nască și, deși nimeni nu o vedea în această ipostază, fosta asistentă este foarte mândră. Cu atât mai mult cu cât știe că are ajutoare de nădejde.
Daniela Crudu a reușit să îi uimească pe toți atunci când a anunțat că va deveni mămică. Deși, inițial, totul a părut o glumă, lucrurile sunt extrem de serioase. Recent, vedeta a aflat că va avea o fetiță, iar tatăl ei este în culmea fericirii. Viitorul bunic este obișnuit să crească fete, așa că e pregătit pentru orice.
Încă din primele săptămâni de sarcină, Daniela a presimțit că va avea un băiețel, nicidecum o fetiță. Acum, vedeta trebuie să se pregătească pentru venirea pe lume a micuței și, deja, a ales nașii de botez. În ciuda faptului că va deveni mămică, Daniela Crudu nu are de gând să renunțe la cariera sa.

Daniela Crudu, mămică de fetiță
Fosta asistentă TV va fi, în continuare, implicată în proiectele sale, chiar dacă nu mai presupun multă expunere în lumea media. Cel mai probabil, aceasta va lua o pauză de la a mai face conținut pe OnlyFans. În schimb, se va concentra pe proiectele ei din online. Cât timp aceasta va fi plecată de acasă sau va avea treabă, cea mică va rămâne în grija mamei sau a soacrei.
De dragul celei mici, Daniela Crudu și-a vândut apartamentul de nebunii și s-a mutat la casă. Vedeta și-a achiziționat noua locuință în Roșu, la ieșirea din București, aproape de pădure. Fosta asistentă TV nu regretă deloc alegerea făcută. Aceasta consideră că pentru fetița ei, copilăria la casă și la curte va fi mult mai benefică. Ba mai mult, soțul ei a fost de acord cu decizia partenerei sale, așa că tot ce le mai rămâne de făcut este să se mute.