Cine e „cocoșul” în familia Irina și Cristi Manea. Fotbalistul a dat totul din casă
Irina Deaconescu și Cristi Manea au făcut unul dintre cei mai importanți pași din viața de cuplu. Cei doi s-au căsătorit în secret, iar martori au fost doi buni prieteni. Anunțul l-au făcut chiar la petrecerea pentru fiicele lor, iar cei prezenți au rămas mască de uimire.
CITEȘTE ȘI Irina Deaconescu a strălucit la botezul lui Venus. Ținuta aleasa a atras toate privirile
Irina Deaconescu a trecut de la viața de influnceră la viața de familistă întrr-o secundă. Blondina a dat agitația Capitalei și petrecerile până în zori de zi pe liniștea căminului ei de la Cluj. Deși este foarte tânără, vedeta a demonstrat că se descurcă de minue în ipostaza de mămică. Irina are două fetițe pe care le-a sărbătorit în weekend într-un cadru de poveste.
Irina și Cristi se înțeleg de minune, chiar și atunci când fotbalistul este plecat în cantonamente. Irina și-a asumat faptul că ea va fi cea care va petrece mai mult timp cu cele mici, dar nu o deranjează. Influencerei îi plae foarte mult să stea cu Victoria și cu Venus, mai ales că, din când în când, are parte și de ajutorul mamei sale.

Irina Deaconescu, mai emoționată ca niciodată
Pentru nunta organizată în secret, Irina și Cristi nu s-au dat prea mult peste cap. Iar asta pentru că de întreg evenimentul s-a ocupat Geta Ungurean, cunoscută pentru planificările de evenimente. Tot ea a fost și unul dintre martori, așa că Irina speră ca totul să fi fost într-un ceas bun.
Într-o filmare postată deja pe social media, Deaconescu a recunoscut că a avut emoții în ziua în care a spus „da!”. A fost, de departe, cel mai important da din viața ei. Spre deosebire de ea, Cristi Manea nu a fost deloc emoționat. Acesta a declarat că este liniștit pentru că el „se mărită”, nu se însoară. Evident, totul a fost spus în spirit de glumă.
@aweeeirina♬ sunet original – Aʟᴇ Ssᴡ ◡̈





