Depresia, anxietatea sau cumulat, problemele de natură emoțională sunt tot mai întâlnite în zilele noastre. Cele două nu sunt încă tratate de toate statele ca afecțiuni pentru care angajații de exemplu, pot primi beneficii, precum ar fi concediul medical. Totuși, există și țări care privesc cu îngrijorare fenomenul, optând pentru a le considera pe cele două „accidente de muncă”. În sensul că multe companii sunt obligate să își asume responsabilitatea pentru starea emoțională provocată angajaților care ajung să aibă astfel de probleme.

Consumul de medicamente antidepresive a crescut la nivel global, având pondere mare în statele bogate

Consumul de antidepresive aproape că s-a triplat în ultimii 20 de ani, în majoritatea țărilor europene. Conform datelor oficiale, cifrele care arată rata de anxietate și depresie au crescut mai ales în timpul pandemiei.

Se pare că în 18 țări din Europa s-au consumat 30,5 doze de antidepresive, zilnic, cifra fiind raportată la mia de locuitori în anii 2000-2003. Anul 2020 a dus la o adevărată explozie în acest sens, ajungându-se la peste 75 de doze zilnice .

Citește și:

Descoperă importanța și protecția mărcii înregistrate

Cum Scădem Rapid Colesterolul – Cel Mai Mare Dusman al Sănătății Românului

Bana Vanga, previziuni sumbre pentru 2024! Dezastrele cu care ne-am putea confrunta în noul an

Medicamentele antidepresive au fost consumate în ultimii ani între 200 și 300% mai mult în țări precum Anglia, Germania, Spania sau Portugalia.

Cele mai „liniștite” popoare în acest sens sunt cele din Letonia și Islanda. Aceasta din urmă a fost declarată de altfel a doua cea mai fericită țară din lume de altfel și Suedia a avut un loc fruntaș în acest top, de asemenea și Finlanda.

Concluziile studiului extins până în 2022, arată că la nivel mondial, peste 320 de milioane de oameni sunt afectați de depresie și anxietate.

Depresia în România

Un raport al Organizației Mondiale a Sănătății, arată despre țara noastră că un procent de 5% dintre cetățenii ei, suferă de o formă de tulburare depresivă. Mulți specialiști în domeniu categorisesc România drept cea mai deprimată țară din Europa. De altfel, puținele date oficiale care reflectă cifrele celor ce ajung la specialist sunt de asemenea îngrijorătoare. Drept dovadă, mulți dintre români nu se consideră „bolnavi” pentru a cere ajutor psihologului sau psihiatrului.

Studiu: Exercițiile fizice combat depresia și anxietatea

Cercetătorii australieni au analizat care sunt aspectele ce ridică hormonii fericirii și îmbunătățesc sănătatea mentală a oamenilor. Concluziile acestui studiu au scos la iveală că cel mai bun medicament în acest sens este la îndemâna oricui: mișcarea.

De orice natură, cu atât mai indicată în aer liber, mișcarea este liantul dintre corp și mental care are se pare, capacitatea de a ajuta omul să depășească barierele emoționale. Aerobicul, ciclismul, atletismul, alergarea, tenisul sunt doar câteva  dintre modurile de a face mișcare despre care oamenii de știință din Australia susțin că ne scapă de depresie.

Profesorii din cadrul Universității din Australia de Sud (UniSA) spun că exercițiile fizice trebuie să fie primul tratament în problemele depresiei și anxietății, în detrimentul celor tradiționaliste. Conform opiniei specialiștilor numeroase indicii arată că mișcarea poate salva psihicul de colaps. Cu toate acestea, nicăieri în lume, sportul nu se prescrie ca remediu în tratamentele ce țin de depresie și anxietate.

Alimentația te vindecă de depresie și anxietate

Un cunoscut specialist în domeniul nutriției a arătat că cele două tulburări mentale pot fi abordate și din perspectiva alimentației.

Acesta susține că acidul arahidonic din carne, inclusiv cea de pește duc la inflamații la nivelul creierului. De aici oscilațiile de comportament și stare precum depresia și anxietatea. Specialistul a precizat că limitând corpul de la astfel de alimente, mentalul se îmbunătățește.