Copii adoptivi ai lui Brad Pitt și ai Angelinei Jolie, cambodgianul Maddox, în vârstă de 18 ani și Pax în vârstă de 16 ani, au întrerupt orice legătură cu tatăl lor adoptiv. Din câte se pare, această ruptură nu se va suda prea curând.
Brad Pitt a greșit față de copiii săi în data de 15 septembrie 2016. Actorul ar fi consumat mai multe pahare de alcool și ar fi încercat să-l pedepsească pe fiul lui cel mai mare Maddox, aplicându-i o măsură de corecţie. Întâmplarea aceasta a avut loc la bordul unui avion care îi aducea în Los Angeles.
Conform unor surse, Angelina și Pax au sărit în apărarea cambogianului. La scurt timp după acest incident, actrița a cerut divorțul în instanță. Situația a fost investigată de F.B.I și de Protecția Copilului din Los Angeles, dar Brad Pitt nu a fost găsit vinovat.
O sursă apropiată familiei declară că Maddox este foarte apropiat de mama lui adoptivă:
„Madox nu se consideră fiul lui Brad Pitt”.
Având o avere de peste 300 de milioane de dolari, acest lucru pare prea puțin important pentru Brad. Vedeta își dorește în continuare custodia copiilor. Cu toate că regretă și își vrea să facă parte din viața fiilor săi adoptivi, aceștia îl refuză categoric.
Angelina Jolie a încercat să-i împace cu Brad Pitt, însă nu a reușit
Se pare că recent Angelina și Pax au ieșit în orașul Los Angeles. Au luat prânzul împreună și au discutat despre o eventuală împăcare dintre el și tată. Refuzul a venit foarte hotărât din partea fiului adoptiv al Angelinei.
Pe lângă cei trei copii biologici: Siloh împreună cu gemenii Knox şi Vivienne, cuplul are și trei copii non-biologici: Maddox, Pax, Zahara . Deşi băieţii de origine asiatică au fost adoptaţi de Angelina înainte de relaţia cu Brad Pitt, iar actorul a devenit tatăl lor oficial în anul 2006.