În urmă cu mai bine de doi ani, lumea media a fost luată cu asalt de un scandal pe care nu l-a prevăzut nimeni. Plush Bio, celebrul brand promovat de toți influencerii mari de la noi din țară era acuzat că vinde produse fără ca formula lor farmaceutică să fie testată.

Ioana Marinescu, cunoscuta farmacistă apreciată și promovată de toată lumea a trecut prin câteva episoade mai puțin plăcute. Produsele ei, Plush Bio au sufocat online-ul și erau recomandate ca fiind cele mai bun produse pentru tratarea acneei și nu numai. Ioana avea o strategie destul de bine pusă la punct, astfel că îi era ușor să ademenească clientele.

Totul se realiza în online. De cele mai multe ori, fetele care nu puteau ajunge la București la cabinetul ei, puteau rezolva asta pe WhatsApp. Cum?! Trimiteau o poză iar doamna farmacist emitea rețeta pe loc. Așa cum era de așteptat, majoritatea produselor făceau parte din gama proprie, Plush Bio și nu era niciodată suficient doar unul.

Plush Bio se găsește sub un alt nume

După ce urmau întocmai sfatul specialistului, sute de fete s-au trezit cu fața distrusă. Apelând tot la ajutorul ei, Ioana Marinescu a avut rețeta perfectă. Alte produse Plush Bio. Astfel, tinerele au ajuns să nu mai poată ieși din casă din cauza acneei sau a tenului distrus. Sătule să plătească pentru a le fi din ce în ce mai rău, tinerele au creat grupuri în online și s-au adresat instanței de judecată.

Influencerii au încetat să o mai promoveze pe Ioana Marinescu și, brusc, produsele Plush Bio nu au mai făcut parte din rutina lor de îngrijire. Dar farmacista nu avea să se lase cu una, cu două. Ioana a continuat cu pasiunea ei pentru a crea produse de skincare, iar doritorii pot apela și acum la ea.

Recent, cei de la Plush Bio și-au schimbat numele. Astfel, din firma care a distrus fețele a mii de tinere, au devenit Imar Skin.

Ce s-a mai întâmplat în scandalul Plush Bio. Farmacista Ioana nu a dispărut de pe piață
social media