Johnny Depp a ieșit învingător în procesul de defăimare cu fosta lui parteneră, Amber Heard.

Actorul a dat-o în judecată pe fosta sa soție, pentru defăimare și îi cerea daune în valoare de 50 de milioane de dolari. Magistrații de la tribunalul din Fairfax, statul Virginia, au decis că Amber Heard trebuie să-i plătească fostului partener doar 10 milioane de dolari. Dar ce se va întâmpla dacă actrița nu va plăti această sumă imensă? 

Avocata lui Amber Heard a rupt tăcerea

Johnny Depp a câștigat procesul cu fosta lui soție, Amber Heard, după șase ani de procese și zeci de ore de audieri. Judecătorii din Virginia, America, au stabilit că afirmațiile, declarațiile și dovezile aduse de Amber Heard cu privire la toată situația cu fostul partener au fost false.

Acum, presa internațională susține că Amber Heard nu îi poate plăti despăgubirile fostului ei soț. Avocata blondinei, Elaine Bredehoft, a făcut primele declarații în acest sens. Amber ar putea face recurs, iar banii i-ar putea fi deduși din comisioanele viitoare. Pe de altă parte, Johnny Depp ar putea renunța din proprie inițiativă la daunele financiare.

„Pentru o persoană care nu are capacitatea de a plăti hotărârea și nu are capacitatea de a depune garanția, atunci există o problemă reală dacă partea câștigătoare intenționează să execute hotărârea”, a declarat avocatul Sandra Spurgeon pentru CBS, MoneyWatch.

Johnny Depp a câștigat procesul cu Amber Heard. Procesul anului s-a încheiat
Social Media

Actrița este dezamăgită că a pierdut procesul cu Johnny Depp

În continuare, Amber Heard susține că este nevinovată și a mărturisit că va face apel. Actorul a dat-o în judecată pe Amber Heard, după ce aceasta l-a acuzat de violență fizică în timpul mariajului. În schimb, actrița a intentat o listă de cereri financiare și de proprietăți pe care le vrea în posesie de la fostul ei soț.

„Dezamăgirea pe care o simt astăzi este dincolo de cuvinte. Sunt devastată că muntele de dovezi nu a putut să treacă de puterea și influența disproporționate ale fostului meu soț. Sunt și mai dezamăgită de ce înseamnă acest verdict pentru alte femei. Este un pas în spate. Întoarce ceasul într-o perioadă în care faptul că o femeie vorbește însemna că va fi umilită public.

Ne întoarce la ideea că violența împotriva femeilor nu trebuie să fie luată în serios. Sunt tristă că am pierdut acest proces. Dar sunt și mai tristă de faptul că pare că am pierdut un drept pe care credeam că îl am ca americancă – de a vorbi liber și deschis”, a transmis Amber Heard, după ce a aflat că a pierdut procesul cu Johnny Depp.