Reclamă

TJ Miles a cunoscut faima datorită online-ului. Felul lui de a fi, dar și dezinvoltura afișată pe rețelele sociale i-au cucerit instant pe fani. TJ a știut cum să folosească această celebritate în avantajul lui și, astfel, a decis să își facă debutul în televiziune. 

TJ Miles a acceptat, anul trecut, una dintre cele mai mari provocări din viața lui. Vedeta a zis „da” competiției „Survivor” și se declara foarte pregătit pentru lupta din Republica Dominicană. Deși au fost instruiți de la început despre provocările din jungla dominicană, nimic nu s-a comparat cu impactul real de la fața locului.

TJ Miles s-a integrat foarte repede în echipa „Faimoșii” și a demonstrat că își merită din plin locul. Totuși, o competiție atât de dură nu are cum să nu scoată la suprafață și părțile mai puțin plăcute ale concurenților. Condițiile vitrege și probele grele i-au făcut pe mulți să cedeze.

TJ Miles încearcă să fie un liant pentru echipă

TJ Miles se menține pe linia de plutire și speră să fie unul dintre norocoșii care vor pune mâna pe marele premiu de 100.000 de euro. „Survivor” mai are multe etape de jucat, iar concurenții sunt aproape la jumătate. Unii dintre ei au renunțat din cauza problemelor de sănătate, iar alții au fost, pur și simplu, eliminați.

TJ Miles a avut parte, până acum, de susținerea celor de acasă. Printre cei mai înfocați fani ai lui se numără și tatăl său. Bărbatul a fost invitat în emisiunea lui Cătălin Măruță unde a încercat să nu fie subiectiv. Fiind vorba, totuși, de fiul lui, Mihail Iordache și-a exprimat părerea despre TJ și despre modul lui de a fi în competiție.

„Mie îmi place cum se descurcă TJ în emisiune, dar mi se pare că e subiectivă părerea. Nu vreau să fiu părtinitor, dar eu zic că se descurcă bine.

Noi în viață nu i-am dat sfaturi lui TJ Miles, ci opțiuni. Dacă ar fi să dau un sfat aș da tribului, nu lui personal. Nu vreau să înțelegeți că ce face e perfect, poate are și scăpări. Dar, ca să consolideze tribul, ar trebui toți să contribuie într-un fel diferit.” a declarat bărbatul în emisiunea menționată.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro