Anul acesta, Cabral a spus „da” celei mai mari aventuri din viața lui.

Chiar dacă a fost prezentator și nu concurent, emoția „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” s-a simțit la fel de puternic și pentru el. Și, pentru că proiectul nu a fost deloc unul ușor, Cabral a trebuit să se gândească la mai multe înainte de a spune „da”.

Cabral este la a doua experiență în Republica Dominicană în calitate de prezentator. Dacă prima dată a făcut echipă cu Mihai Bobonete, acum, a plecat în junglă cu Adela Popescu. Cei doi sunt foarte buni prieteni, iar relația pe care o au în afara camerelor i-a ajutat să rezoneze de minune pe platourile de filmare. Însă, înainte de a-și face abagajele, ambii au avut câteva dorințe de la echipa de producție.

Cabral, la fel ca și Adela, a luat mai mulți factori în considerare atunci când a decis să accepte proiectul de la PRO TV. Nu i-a fost deloc ușor să se obișnuiască cu ideea că va fi departe de casă și de familie. Așa că, înainte de a semna contractul, a pus pe masă singura lui dorința pentru a spune „da”.

Ce condiție a pus Cabral pentru a prezanta „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”. „Nu aș fi plecat sub nicio formă
Social media

Cabral a luat o pauză după emisiune

Cabral a recunoscut că a avut o singură condiție, însă aceea a cântărit enorm pentru el. Și anume, acesta a vrut să aibă posibilitatea de a zbura cu familia lui. Zis și făcut. Andreea Ibacka a făcut bagajele pentru toată familia și au zburat în Republica Dominicană. La fel a procedat și Adela Popescu care i-a luat de acasă pe Radu Vâlcan și pe băieți.

Cabral a recunoscut că timpul a trecut mult mai ușor în Republica Dominicană, știindu-i pe cei dragi aproape. Împreună, în formula de familie, Cabral și Adela au trecut cu bine și de uraganul care a amenințat întreaga junglă.