Alex Velea și Tzancă sunt prieteni foarte buni.
Alex Velea este un artist extrem de apreciat, de către toată lumea. Iubitul Antoniei are fani chiar și în rândul colegilor de breaslă. Inclusiv persoane cu care, poate, a colaborat la un moment dat. În această categorie se află și Tzancă Uraganu.
Alex Velea este unul dintre cei mai asumați artiști de la noi. De-a lungul timpului, acesta s-a confruntat cu fel de fel de remarci la adresa stilului său muzical, mai ales după pandemie. În perioada pandemiei, Velea a reușit să vină cu un suflu nou pe piață. Atunci, iubitul Antoniei a dat startul trendului trapanele, o combinație între muzica trap și manele.
Deși piesele lui rupeau topurile și aveau milioane de vizualizări, tot au existat voci care l-au pus la zid pentru ceea ce cânta. Obișnuit cu astfel de reacții prin prisma anilor întregi de carieră, Velea nu a pus nimic la suflet. Din contră, a mers ma departe ca și cum nimic nu s-a întâmplat și și-a ascultat instinctul. Acum, privind restrospectiv, poate spune că este cea mai bună decizie pe care o putea lua.

Alex Velea are o carieră de invidiat
Datorită acestui curaj pe care l-a avut, să intre în zona manelelor, Alex Velea a avut ocazia să cunoască nume mari din acel domeniu. Evident, toți și-au dorit o colaborare cu el și au știut din prima că va fi ca un magnet pentru vizualizări. Cu unii dintre ei, cu care a simțit că are o chimie mai puternică, Alex a și rămas prieten.
Un astfel de exemplu este Tzancă Uraganu. Manelistul îl apreciază foarte mult pe Velea și îi arată asta cu fiecare ocazie. Ba chiar și-a dorit ca, la un moment dat, Alex să fie cel care întreține atmosfera la una dintre petrecerile organizate de el. Evident, onorariul a fost și el unul pe măsură.
„M-a trimis Tzancă la o petrecere. Am cântat la sora unei prietene de-ale lui Marymar. Am început fetele cu distracția, să dea dedicații. După dedicații, au început shot-urile. Deja începusem să ne amețim. După asta mi-a spus „Nu-ți mai dau bani, bagă tu mâna în geantă, ia câți bani vrei, că ai făcut-o fericită pe sora mea.”