Alex Velea a creat un întreg val de reacții atunci când a apărut în reclama unui celebru brand de tigăi de la noi din țară.

Velea a fost extrem de bucuros pentru colaborarea pe care pusese mâna, dar pentru alții, nu a fost decât o sursă de ironie. ABI Talent a fost primul care a râs de reușita lui Velea, dar se pare că artistul a câștigat o avere pentru asta.

Alex Velea a fost mereu un tip asumat și nu și-a asociat imaginea decât cu branduri în care crede. Fix asta s-a întâmplat și în cazul celor de la Tefal. Reclama filmată în urmă cu câțiva ani a uimit publicul artistului care nu se aștepta să-l vadă la „cratiță”. Alex a recunoscut că este una dintre cele mai tari reclame și s-a bucurat de experiența trăită.

Mulți s-au grăbit să-l critice la acel moment că ar fi acceptat oferta din cauza lipsei de bani. În acea perioadă, din punct de vedere muzical, lui Alex Velea nu îi mai mergea la fel de bine, dar asta nu i-a influențat decizia. Velea a vrut să fie imaginea Tefal tocmai pentru că i s-a părut ceva inediat. În plus, suma primită se ridică la nivelul zecilor de mii de euro.

„E o reclamă foarte tare, e mișto rău. Am luat o grămadă de bani pe reclama aia, jur! Dacă ar fi, aș vrea să fac continuarea. Nu gătesc sau prea puțin. Ce gătesc eu nu se poate numi gătit.

Știu să fac lucruri pe care le mănânc eu: carne, orez. Mie mi-a plăcut reclama extrem de mult. Nu e doar pasajul ăla în care gătesc, e și cu casa aia pe care o prezint.”, a spus Alex Velea în podcastul lui Radu Țibulcă.

Alex Velea, luat la mișto de ABI Talent

Chiar dacă au trecut ani buni de la acea filmare, lumea încă mai vorbește despre ea. Cu boneta și cu șorțul de bucătar, Velea a făcut senzație în rândul gospodinelor. Desigur, au existat și voci care l-au blamat pentru alegerea făcută. Unul dintre cei mai vocali adversari ai lui Alex Velea a fost și este ABI Talent.

ABI a fost primul care s-a legat de apariția lui Alex, ironizându-l într-o piesă care are aproape 24 de milioane de vizualizări. Atunci, mărul discordiei a fost altul, dar ABI nu s-a putut abține să nu scoată în evidență cât de jos a ajuns Velea din punct de vedere financiar.

„O duci așa de rău că faci reclamă la tigăi”, spunea ABI Talent în diss-ul pentru Alex Velea.