Smiley și Gina Pistol se pregătesc pentru cea mai agitată și emoționantă perioadă din viața lor. Cei doi sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru nuntă, iar primul aspect care a fost pus la punct a fost meniul. Toată lumea se aștepta ca meniul să fie gătit de cei trei chefi, dar nu. Sau, cel puțin, nu de Cătălin Scărlătescu.
Gina Pistol și Smiley sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru nuntă. Înainte de marele moment, cei doi au ales să se răsfețe în Marea Britanie. O mică escapadă este mereu binevenită, așa că Smiley nu a stat prea mult pe gânduri și a decis să-și răsfețe partenera.
Încă de când au anunțat că vor face pasul cel mare, artistul și frumoasa lui iubită au fost asaltați cu tot felul de întrebări. Dacă despre eveniment în sine nu au dat prea multe detalii, nu același lucru se poate spune și despre meniul din ziua cea mare.
Smiley a declarat că va încerca să îmbine tradiționalul cu modernul, iar preparatele vor satisface toate papilele gustative ale invitaților. De pe mese nu vor lipsi, sub nicio formă, sarmalele care sunt pe placul tuturor.
Cătălin Scărlătescu așteaptă nunta Ginei Pistol cu Smiley
Până acum, toată lumea specula ca cei care vor fi responsabili de preparatele alese vor fi cei trei chefi. Gina Pistol, Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu se cunosc de ani și-i leagă o frumoasă prietenie. La botezul lui Josephine, Cătălin a fost cel care a gătit. Dar, din păcate, istoria nu se va mai repeta.
Cătălin Scărlătescu a povestit că, de data asta, vrea să se bucure de eveniment, mai ales că Gina este o foarte bună prietenă. Tocmai de aceea, se va așeza la masă în calitate de invitat. Chef-ul și-a pregătit și costumul, așa că așteaptă marele eveniment.
„Nu există așa ceva! Nu, tată! La nunta Ginei mă îmbrac frumos și stau la masă. Pot să te asigur că eu unul, Cătălin Scărlătescu, nu gătesc de niciun fel. Nu, eu nu gătesc. I-am făcut de mâncare la botez, ceva, nu toată mâncarea. I-am făcut o parte, așa, de grill-uri. La nuntă, vreau și eu să stau, să beau, să mă distrez, nu? Că e nunta Ginei! Încă n-am ajuns la nuntă, nu știu ce urare o să îi fac”, a declarat Cătălin Scărlătescu, potrivit ego.ro.