Cătălin Bordea nu mai are nevoie de prea multe prezentări. Comediantul s-a făcut remarcat în televiziune după ce a început să apară la emisiunea lui Dan Capatos. După 10 ani de prezență în fiecare noapte, Bordea a decis să renunțe la acest proiect și se pare că a avut un motiv destul de întemeiat.
Fanii „Xtra Night Show” nu vor mai avea ocazia să-l vadă pe Cătălin Bordea în fiecare seara, pe canapeaua emisiunii, așa cum i-a obișnuit deja. Comediantul a încheiat joi seara colaborarea cu Dan Capatos și cu proiectul acestuia. „Un show păcătos” și „Xtra Night Show” au fost rampe de lansare și de afirmare pentru Bordea.
Deși a renunțat la această emisiune, Bordea deja a găsit un alt proiect în care să se implice trup și suflet. Este vorba despre „Asia Express”, emisiune de unde speră să se întoarcă cu marele premiu. Cătălin nu a declarat nimic despre partenerul sau partenera lui din show. Potrivit unor zvonuri, se pare că Micutzu va fi cel care îl va însoți.
Cătălin Bordea se va juca pentru amulete în America de Sud
Dan Capatos a simțit și el nevoia să facă câteva declarații despre plecarea lui Cătălin Bordea. Renunțarea acestuia la proiect a avut loc în termeni amiabili. Capatos a declarat ca ușile emisiunii vor fi mereu deschise pentru el, iar daca va dori să revină, toată lumea îl așteaptă cu mare drag.
Mai mult, Dan Capatos este foarte mândru de parcursul lui Cătălin, mai ales că este și primul concurent confirmat pentru noul sezon. Potrivit lui Capatos, anul acesta, „Asia Express” va fi total schimbată, iar pe fani îi vor aștepta multe surprize.
„Dacă va veni, aici vom fi și în vom primi cu mare drag. Cătălin se va duce și va reprezenta ceea ce a însemnat „Un Show Păcătos” și „XNS” în bătălia pentru câștigarea noului sezonului al show-ului numit „Asia Express”.
Am înțeles că se va schimba. Tu poți să anunți că te duci. Nu se știe cine o să mai fie, ce mare secret?! Primul concurent (…) Cel puțin, până în toamnă, Cătălin își ia o binemeritată vacanță”, a declarat Dan Capatos în emisiune.